Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.09.2014 00:20

Dintre toate obiectivele turistice cu care se mândrește comuna dâmbovițeană,


A A

Ansamblul Brâncovenesc, bijuteria arhitectonică de la Potlogi

Ansamblul Brâncovenesc, bijuteria arhitectonică de la Potlogi
Lucrările de restaurare de la Palatul ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu merg – în sfârșit! – bine, după 5 ani de contestații, corecții financiare, probleme cu constructorul și

❚ Cu un profil istoric, spiritual și cultural de excepție, Potlogiul va intra cât de curând pe harta celor mai importante localități turistice din țară, odată cu încheierea proiectului de restaurare a Palatului Brâncovenesc

PETRE DRĂGUȚOIU


Comuna Potlogi prezintă un profil spiritual de excepție, într-un perimetru cu tradiții seculare, de la Ansamblul Brâncovensc (palatul și biserica) până la pictorul Nicolae Grigorescu. Primarul localității, prof. Nicolae Catrina, ne-a menționat: „Prima școală datează din anul 1829, cea a lui Naum Râmniceanu, particulară, iar cele de stat, din anul 1839, la Pitaru, și 1843, la Potlogi.

Învățătorii erau Ion Mirea și Gheorghe Manolescu. Căminul cultural «Constantin Brâncoveanu» a fost construit în anul 1938”. Printre celelalte obiective de vizitat, pe care proaspătul inaugurat Centru pentru Dezvoltare Turistică din Potlogi le recomandă, amintim: Biserica Strâmbeanu – monument istoric din Nucești-Pitaru (1727- 1730); Biserica din „Văcăreștii ot Răstoaca ce-i zi și Pitar” (1784); Biserica din Românești cu hramul Sf. Nicolae, la început din lemn (secolul XVIII-XIX); hanul Brebenel (secolul XX), farmacia (1930), casa preotului Ovidiu Oprescu (1930), casa Alexandru Petria (sfârșitul secolului XIX), icoana de la 1760 care-l reprezintă pe Iisus mare arhiereu, pictată de Mihai Zugravu.

 

 

Vin vremuri frumoase pentru Palatul Brâncovenesc și pentru Potlogi

De departe însă, cea mai mare atracție a comunei rămâne Ansamblul Brâncovenesc. Biserica ctitorie a Domnitorului a fost resfințită anul acesta, pe 9 iunie, după ce a fost restaurată. Evenimentul spiritual a fost unul de excepție, mai ales că, desfășurat de ziua Sfintei Treimi, la Potlogi a fost adusă în procesiune solemnă de la Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din București racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Vești bune vin și dinspre proiectul de restaurare a Palatului Brâncovenesc, șantierul fiind vizitat la finele săptămânii trecute (vineri, 26 septembrie) de vicepremierul Liviu Dragnea, însoțit de autoritățile județene. După cinci ani de probleme, lucrările sunt – în sfârșit! – pe drumul cel bun, iar speranța este ca lucrările să fie încheiate până la sfârșitul acestui an. Liviu Dragnea a declarat, referindu-se la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi: „Poate deveni unul dintre cele mai importante obiective turistice”.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Calea Luminii va fi aprinsă și în acest an înainte de Paște
Muzeele dâmbovițene, deschise în minivacanța de Paște
Filiala Târgoviște a Academiei Oamenilor de Știință din România are o nouă conducere
Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale