La patruzeci de zile de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului. În ordinea cronologică a anului civil, este al treilea praznic împărătesc, când Fecioara Maria, însoţită de Dreptul Iosif vin la templul din Ierusalim pentru a-L închina pe Prunc şi a aduce jertfă Domnului o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. La templu sunt întâmpinaţi de Simeon, om drept, temător de Dumnezeu şi insuflat de Duhul Sfânt, care primeşte Pruncul în braţe şi, după ce binecuvintează pe Dumnezeu, spune o frumoasă rugăciune, care este folosită de Biserica Ortodoxă în cult: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne...” (Luca 2, 29-32), şi de proorociţa Ana, în vârstă de optzeci şi patru de ani, care nu se depărta de templu, slujind în toată vremea în post şi rugăciune. De asemenea, Dreptul Simeon profeţeşte că Acest Prunc „este pus spre căderea şi ridicarea multora” (Luca 2, 33), iar Fecioarei Maria îi vesteşte că: „prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 35). Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare mai nouă decât alte praznice împărăteşti, cunoscută în popor cu numele de Stretenia. Este menţionată pentru prima dată de pelerina Egeria, la Ierusalim, în anii 382- 384. Generalizarea ei s-a făcut în secolul al VI-lea, cu contribuţia Împăratului Iustinian. În Apus a fost introdusă în anul 494 de către Papa Gelasiu, primind mai târziu şi numele de „Sărbătoarea luminilor” sau „Curăţirea Sfintei Marii”, fiind trecută între sărbătorile Sfintei Fecioarei Maria. În Răsărit, accentul este pus pe Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Porunca curăţirii părinţilor şi închinarea întâilor născuţi a fost primită de Moise de la Dumnezeu (Ieşire 13, 9-12). Prin aducerea lui Hristos la templu şi supunerea lui faţă de Legea lui Moise, se arată ascultarea faţă de Dumnezeu (prin neascultare, Adam s-a îndepărtat de Dumnezeu, iar prin ascultare, Noul Adam – Hristos ne aduce iarăşi la Dumnezeu). Fecioara Maria nu face obiectul Legii lui Moise, deoarece nu a zămislit în mod natural, ci de la Duhul Sfânt, deci era curată, dar a arătat ascultare faţă de Legea lui Dumnezeu. Perechea de turturele simbolizează înţelepciunea părinţilor şi unirea lor prin căsătorie. Cei doi porumbei arată pururea fecioria Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus, dar şi blândeţea Domnului. Numele „Simeon” corespunde cu persoana care aştepta cu încredere venirea lui Dumnezeu şi înseamnă „ascultare”. Tradiţia spune că Simeon era unul dintre cei şaptezeci de traducători cărora regele Ptolemeu le-a poruncit să traducă Sfânta Scriptură din ebraică în greacă. Dumnezeu i-a vorbit printr-un înger că nu va muri până nu va vedea pe „Fecioara” despre care el tradusese din cartea profetului Isaia, folosind greşit cuvântul „femeie”. Rugăciunea Dreptului Simeon are un caracter eshatologic, arătând că moartea credinciosului poate fi privită şi ca o trecere spre un somn odihnitor. Proorociţa Ana a trăit în mare parte a vieţii la templu, de unde şi rolul lui în viaţa credincioşilor acelor timpuri. Astăzi, Biserica este locul unde se nasc şi cresc adevăraţii atleţi ai lui Hristos. Simeon şi Ana sunt cele două turturele cuvântătoare care L-au întâmpinat pe Hristos. „Căderea şi ridicarea multora” arată că, indiferent de starea socială, prin virtute, omul se aseamănă cu Dumnezeu, iar prin viciu, omul decade din starea de „fiu al lui Dumnezeu”. „Sabia” care va trece prin sufletul Fecioarei Maria închipuie suferinţa prin care avea să treacă Maica Domnului la Răstignirea Fiului ei. Acest praznic împărătesc ne invită pe noi creştinii să-L întâmpinăm şi să-L purtăm în inimile noastre pe Domnul Hristos, asemenea Dreptului Simeon, care L-a purtat în braţele sale. Hristos este Viaţa şi Lumina lumii, spre Care trebuie să ţintim fiecare dintre noi.

Pr. Ghiţă Laurenţiu Florin, Parohia Raciu