❚ Din anul 335, la fiecare 14 septembrie, se prăznuieşte această mare sărbătoare împărătească

Între sărbătorile împărăteşti, la loc de cinste este şi Înălţarea Sfintei Cruci, prăznuită în fiecare an la 14 septembrie. În această zi ne amintim de două fapte de seamă din istoria Bisericii creştine şi anume: aflarea Sfintei Cruci a Mântuitorului în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare şi readucerea ei la Ierusalim după ce a fost răpită de perşi în zilele împăratului bizantin Heraclie.

Sfânta Cruce a fost descoperită de Sfânta Elena – împărăteasa, mama Sfântului Constantin cel Mare, pe locul unde a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Aici, în anul 119, împăratul roman Adrian construise un templu păgân pe care Sfântul Constantin l-a dărâmat şi a construit apoi o biserică cu hramul Învierii.

La 13 septembrie 335 a fost sfinţită de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar a doua zi, la 14 septembrie, Sfânta Cruce a fost înălţată pe amvonul Bisericii spre a fi văzută de mulţimea credincioşilor. Din acest motiv, de atunci se prăznuieşte la 14 septembrie sărbătoarea numită Înălţarea Sfintei Cruci. Un alt fapt de seamă legat de crucea Mântuitorului este întoarcerea ei din Persia în anul 628, după ce împăratul Cosroes al Persiei, cucerind Ierusalimul în anul 614, luase ca pradă de război şi Sfânta Cruce.

Împăratul bizantin Heraclie a reuşit să facă pace cu perşii, după moartea lui Cosroes, cu fiul acestuia Siroes, şi astfel în anul 629, episcopul Zaharia al Ierusalimului a reaşezat Sfânta Cruce în Biserica Învierii. Creştinismul nu poate fi conceput fără cruce, ea fiind semnul lui distinctiv. Când spunem „cruce”, ne gândim, în primul rând, la crucea lui Hristos, pe care S-a jertfit. Chiar dacă iniţial a fost instrument de tortură, Mântuitorul a sfinţit crucea prin sângele Său, devenind primul altar creştin pe care Domnul S-a adus pe Sine Însuşi ca jertfă pentru păcatele noastre. Astfel, din mijloc de întristare, crucea a devenit semn de biruinţă asupra morţii, semn al iubirii dumnezeieşti nemărginite faţă de noi.

Pe cruce, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, „s-a întâlnit cea mai josnică faptă a păcatului omenesc cu cea mai de seamă faptă a iubirii dumnezeieşti”. Crucea înseamnă pentru noi luptă necontenită cu păcatul, cu răul sub toate formele lui de manifestare, înseamnă rezistenţă împotriva tuturor încercărilor diavolului de a ne abate de la căile credinţei, nădejdii şi iubirii. Ea este stăpânire de sine, răbdare, înţelepciune, cumpătare în toate, devenind „armă împotriva diavolului”, cum se spune într-o cântare bisericească. Crucea trebuie să ne întărească iubirea faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri, să ne sporească nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi să ne consolideze credinţa în El şi în învăţătura Lui.

Crucea trebuie să ne facă să slujim semenilor noştri aşa după cum Hristos a slujit omenirii întregi prin cruce, împăcând pe oameni cu Dumnezeu, El fiind pacea noastră. Tot aşa şi pe noi crucea Lui ne cheamă la pace unii cu alţii, la bună înţelegere, la iubire. Sfântul Apostol Pavel spune în epistola către Filipeni că „mulţi se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos” (Filipeni 3,18). Din nefericire, pe parcursul istoriei, au apărut mulţi răstălmăcitori ai cuvântului Sfintei Scripturi şi adversari declaraţi ai tradiţiei creştine, începând cu protestanţii veacului al XVI-lea si culminând cu neoprotestanţii secolului XX, care au înlăturat şi cinstirea Sfintei Cruci.

Dar noi, creştinii ortodocşi, ca şi cei catolici, o cinstim tocmai pentru că pe ea Domnul Hristos a ars ca pe un altar păcatele noastre, pentru ca prin jertfa Lui pe cruce şi prin moartea Lui, s-a ajuns la înviere, la bucurie, la pace cu Dumnezeu şi cu semenii noştri. Hrisos şi crucea sunt nedespărţiţi, de aceea, cinstindu-L pe El trebuie sa-I cinstim şi crucea. „Cuvântul crucii – spune tot Sfântul Apostol Pavel – este nebunie pentru cei ce pier; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 1,18)

Aşa trebuie să fie şi pentru noi: „putere” prin care să ne biruim pe noi înşine, să ne biruim păcatele şi să ne îndreptăm spre Hristos, spre lumina Evangheliei Sale, pentru a putea exclama şi noi împreună cu acelaşi mare apostol: „Mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos”. (Galateni 6,14).

preot Gheorghe Cuza, Parohia Sf. Nicolae Brăneşti II