12.09.2014 00:20
Înălțarea Sfintei Cruci
Galerie foto
❚ Din anul 335, la fiecare 14 septembrie, se prăznuiește această mare sărbătoare împărătească
Între sărbătorile împărătești, la loc de cinste este și Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită în fiecare an la 14 septembrie. În această zi ne amintim de două fapte de seamă din istoria Bisericii creștine și anume: aflarea Sfintei Cruci a Mântuitorului în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare și readucerea ei la Ierusalim după ce a fost răpită de perși în zilele împăratului bizantin Heraclie.
Sfânta Cruce a fost descoperită de Sfânta Elena – împărăteasa, mama Sfântului Constantin cel Mare, pe locul unde a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Aici, în anul 119, împăratul roman Adrian construise un templu păgân pe care Sfântul Constantin l-a dărâmat și a construit apoi o biserică cu hramul Învierii.
{GOOGLE_AD_BOX1}
La 13 septembrie 335 a fost sfințită de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar a doua zi, la 14 septembrie, Sfânta Cruce a fost înălțată pe amvonul Bisericii spre a fi văzută de mulțimea credincioșilor. Din acest motiv, de atunci se prăznuiește la 14 septembrie sărbătoarea numită Înălțarea Sfintei Cruci. Un alt fapt de seamă legat de crucea Mântuitorului este întoarcerea ei din Persia în anul 628, după ce împăratul Cosroes al Persiei, cucerind Ierusalimul în anul 614, luase ca pradă de război și Sfânta Cruce.
Împăratul bizantin Heraclie a reușit să facă pace cu perșii, după moartea lui Cosroes, cu fiul acestuia Siroes, și astfel în anul 629, episcopul Zaharia al Ierusalimului a reașezat Sfânta Cruce în Biserica Învierii. Creștinismul nu poate fi conceput fără cruce, ea fiind semnul lui distinctiv. Când spunem „cruce”, ne gândim, în primul rând, la crucea lui Hristos, pe care S-a jertfit. Chiar dacă inițial a fost instrument de tortură, Mântuitorul a sfințit crucea prin sângele Său, devenind primul altar creștin pe care Domnul S-a adus pe Sine Însuși ca jertfă pentru păcatele noastre. Astfel, din mijloc de întristare, crucea a devenit semn de biruință asupra morții, semn al iubirii dumnezeiești nemărginite față de noi.
Pe cruce, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, „s-a întâlnit cea mai josnică faptă a păcatului omenesc cu cea mai de seamă faptă a iubirii dumnezeiești”. Crucea înseamnă pentru noi luptă necontenită cu păcatul, cu răul sub toate formele lui de manifestare, înseamnă rezistență împotriva tuturor încercărilor diavolului de a ne abate de la căile credinței, nădejdii și iubirii. Ea este stăpânire de sine, răbdare, înțelepciune, cumpătare în toate, devenind „armă împotriva diavolului”, cum se spune într-o cântare bisericească. Crucea trebuie să ne întărească iubirea față de Dumnezeu și de semenii noștri, să ne sporească nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și să ne consolideze credința în El și în învățătura Lui.
Crucea trebuie să ne facă să slujim semenilor noștri așa după cum Hristos a slujit omenirii întregi prin cruce, împăcând pe oameni cu Dumnezeu, El fiind pacea noastră. Tot așa și pe noi crucea Lui ne cheamă la pace unii cu alții, la bună înțelegere, la iubire. Sfântul Apostol Pavel spune în epistola către Filipeni că „mulți se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos” (Filipeni 3,18). Din nefericire, pe parcursul istoriei, au apărut mulți răstălmăcitori ai cuvântului Sfintei Scripturi și adversari declarați ai tradiției creștine, începând cu protestanții veacului al XVI-lea si culminând cu neoprotestanții secolului XX, care au înlăturat și cinstirea Sfintei Cruci.
Dar noi, creștinii ortodocși, ca și cei catolici, o cinstim tocmai pentru că pe ea Domnul Hristos a ars ca pe un altar păcatele noastre, pentru ca prin jertfa Lui pe cruce și prin moartea Lui, s-a ajuns la înviere, la bucurie, la pace cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Hrisos și crucea sunt nedespărțiți, de aceea, cinstindu-L pe El trebuie sa-I cinstim și crucea. „Cuvântul crucii – spune tot Sfântul Apostol Pavel – este nebunie pentru cei ce pier; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 1,18)
Așa trebuie să fie și pentru noi: „putere” prin care să ne biruim pe noi înșine, să ne biruim păcatele și să ne îndreptăm spre Hristos, spre lumina Evangheliei Sale, pentru a putea exclama și noi împreună cu același mare apostol: „Mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos”. (Galateni 6,14).
preot Gheorghe Cuza, Parohia Sf. Nicolae Brănești II