ALINA MAVRODIN VASILIU

Pas cu pas, Herr Klaus Werner pare s-o ia pe urmele predecesorului său. Eu tot mai sper că nu. Şi mulţi români speră. Că speranţa moare ultima. Dar unele declaraţii publice încep să sune la Cotroceni la fel de rău ca alea din vremea lui nea Traian. Pe fond… cum ar zice-o juriştii.

Că altfel, nea Traian avea un stil oratoric şmecheresc inconfundabil şi o uşurinţă în exprimarea aberaţiilor cu care smardoia democraţia la care Herr Klaus Werner n-ar putea ajunge nici de-ar prinde rădăcini în deal la Cotroceni. Speranţa milioanelor de români, mai ales a celor din Diaspora, o fi fost aceea că vom avea parte, cum se spune, de „alt om – alt caracter”.

Multora însă începe să le fie tot mai frică de potriveala altor proverbe în acest caz, ceea ce nu ne dorim niciunii dintre noi să se întâmple. Da’ parcă mai e după cum ne dorim noi în ţara asta, uite-o-n UE, nu-i ca-n UE? Aud şi eu, ca orice jurnalist care stau printre oameni şi nu zac prin turnurile de fildeş în care se baricadează politrucii de ambe „sexe” doctrinare, că au ajuns iar la modă nişte proverbe vechi, mai ceva ca-n bancurile cu olteni din vremea dictaturii ceauşiste. Cică „am scăpat de dracu’ şi-am dat de tac’su” sau „am dat dn lac în puţ”. Unii votanţi, dezamăgiţi din cale-afară, adaptează câte un proverb vechi la vremuri noi şi iese că „am schimbat hoţu’ cu prostu’ ”.

Zice lumea, ei da, las-o să zică, aşa-i în democraţie, cică! Românaşii au supravieţuit făcând haz de necaz şi n-or muri taman acu’ de inimă rea fiindcă a decretat Herr Klaus, rar şi răspicat, că ziua de miercuri a fost „o zi tristă pentru democraţie”. Atât? Un doliu naţional, un steag în bernă înfipt în dosul pupitrului prezidenţial nu trebuia? Păi aşa se cuvenea să fie recuzita, când pe scenă se făceau declaraţii triste cum că nu votează aleşii neamului după cum vrea câte-o augustă persoană cu limba de blană? Sau câte un bou solemn cu limba de lemn! Pe mine m-a pufnit râsul miercuri seară văzându- i pe unii atât de încurcaţi, încercând să dea un sens la nonsensul celor întâmplate. Bietul Herr Werner, cel puţin, îşi căuta livid ciorna de pe care urma să citească şi, ascultându-l cu atenţie, mă gândeam că i-au scris-o nişte oameni răi tocmai ca să-l facă de tot râsu’-plânsu’.

Până la urmă, a renunţat la ea şi bine a făcut! Da-n final, ce-a ieşit e de o nouă carte. Propun şi un titlu: „Pas cu pas înapoi spre dictatură”. Dacă doriţi să revedeţi... ca pe momentele vesele de Revelion, n-aveţi decât să căutaţi pe internet „discursurile libere” ale unor feţe triste, cu mucii-n batiste, din cauză că majoritatea din Casa Poporului dă pas cu pas semne că nu vrea să ia peste gură lecţii de dictatură. Dar dintre toate bocitoarele care jelesc democraţia de trei zile-ncoace, cel mai sinistru a grăit tot mortu’ după ea, îngropat strategic în vechile zdrenţe din dealul Cotrocenilor. Am auzit cu toţii din gura lui nişte vorbe ca venite din altă lume, dintr-una împuşcată în cap la Târgovişte în decembrie ’89. Ceva de vise rele! Apoi, trezindu-mă din coşmar şi văzând că mortu-i viu şi vorbeşte cu steaguri în spate, mi-am zis că Herr Klaus „se scufundaseu” după Băsescu.

P.S. Dragi liber-schimbişti trişti, nu uitaţi „fragmentu’ ” ăla antologic de miercuri seară al lui Herr Werner, ca să i-l puneţi motto la cartea „Pas cu pas înapoi spre dictatură”: „Probabil nici nu l-aş fi suspendat din funcţie şi cu siguranţă, împreună cu reprezentanţii Justiţiei, s-ar fi găsit modalităţi de judecare cu mare celeritate”. Am încheiat citatul! Să trăiţi bine, mult iubiţi şi stimaţi urmaşi liberali ai Brătienilor!

www.alinamavrodin.ro