11.06.2015 00:19
Herr Klaus "se scufundaseu" după nea Traian?
Galerie foto
ALINA MAVRODIN VASILIU
Pas cu pas, Herr Klaus Werner pare s-o ia pe urmele predecesorului său. Eu tot mai sper că nu. Și mulți români speră. Că speranța moare ultima. Dar unele declarații publice încep să sune la Cotroceni la fel de rău ca alea din vremea lui nea Traian. Pe fond… cum ar zice-o juriștii.
Că altfel, nea Traian avea un stil oratoric șmecheresc inconfundabil și o ușurință în exprimarea aberațiilor cu care smardoia democrația la care Herr Klaus Werner n-ar putea ajunge nici de-ar prinde rădăcini în deal la Cotroceni. Speranța milioanelor de români, mai ales a celor din Diaspora, o fi fost aceea că vom avea parte, cum se spune, de „alt om – alt caracter”.
Multora însă începe să le fie tot mai frică de potriveala altor proverbe în acest caz, ceea ce nu ne dorim niciunii dintre noi să se întâmple. Da’ parcă mai e după cum ne dorim noi în țara asta, uite-o-n UE, nu-i ca-n UE? Aud și eu, ca orice jurnalist care stau printre oameni și nu zac prin turnurile de fildeș în care se baricadează politrucii de ambe „sexe” doctrinare, că au ajuns iar la modă niște proverbe vechi, mai ceva ca-n bancurile cu olteni din vremea dictaturii ceaușiste. Cică „am scăpat de dracu’ și-am dat de tac’su” sau „am dat dn lac în puț”. Unii votanți, dezamăgiți din cale-afară, adaptează câte un proverb vechi la vremuri noi și iese că „am schimbat hoțu’ cu prostu’ ”.
Zice lumea, ei da, las-o să zică, așa-i în democrație, cică! Românașii au supraviețuit făcând haz de necaz și n-or muri taman acu’ de inimă rea fiindcă a decretat Herr Klaus, rar și răspicat, că ziua de miercuri a fost „o zi tristă pentru democrație”. Atât? Un doliu național, un steag în bernă înfipt în dosul pupitrului prezidențial nu trebuia? Păi așa se cuvenea să fie recuzita, când pe scenă se făceau declarații triste cum că nu votează aleșii neamului după cum vrea câte-o augustă persoană cu limba de blană? Sau câte un bou solemn cu limba de lemn! Pe mine m-a pufnit râsul miercuri seară văzându- i pe unii atât de încurcați, încercând să dea un sens la nonsensul celor întâmplate. Bietul Herr Werner, cel puțin, își căuta livid ciorna de pe care urma să citească și, ascultându-l cu atenție, mă gândeam că i-au scris-o niște oameni răi tocmai ca să-l facă de tot râsu’-plânsu’.
Până la urmă, a renunțat la ea și bine a făcut! Da-n final, ce-a ieșit e de o nouă carte. Propun și un titlu: „Pas cu pas înapoi spre dictatură”. Dacă doriți să revedeți... ca pe momentele vesele de Revelion, n-aveți decât să căutați pe internet „discursurile libere” ale unor fețe triste, cu mucii-n batiste, din cauză că majoritatea din Casa Poporului dă pas cu pas semne că nu vrea să ia peste gură lecții de dictatură. Dar dintre toate bocitoarele care jelesc democrația de trei zile-ncoace, cel mai sinistru a grăit tot mortu’ după ea, îngropat strategic în vechile zdrențe din dealul Cotrocenilor. Am auzit cu toții din gura lui niște vorbe ca venite din altă lume, dintr-una împușcată în cap la Târgoviște în decembrie ’89. Ceva de vise rele! Apoi, trezindu-mă din coșmar și văzând că mortu-i viu și vorbește cu steaguri în spate, mi-am zis că Herr Klaus „se scufundaseu” după Băsescu.
P.S. Dragi liber-schimbiști triști, nu uitați „fragmentu’ ” ăla antologic de miercuri seară al lui Herr Werner, ca să i-l puneți motto la cartea „Pas cu pas înapoi spre dictatură”: „Probabil nici nu l-aș fi suspendat din funcție și cu siguranță, împreună cu reprezentanții Justiției, s-ar fi găsit modalități de judecare cu mare celeritate”. Am încheiat citatul! Să trăiți bine, mult iubiți și stimați urmași liberali ai Brătienilor!