GEORGE COANDĂ

Că în fabuloasa viaţă politică băştinaşo-mioritică se petrec uneori – de rămâi ca la dentist, ba şi cu ochii-n soare -, întâmplări misterioase, le dă românilor neliniştitoare bătăi de cap. Iar unele dintre aceste întâmplări te duc cu gândul la vorba aia plină de tâlc strămoşesc, cânt te perpeleşti ca să afli cam pe unde au dat bir cu fugiţii unele personaje de care, la un moment dat, locuitorii patriei şi-au aninat speranţa.

Adică, pe şleau spus, au dispărut ca măgarii în ceaţă. Păi, oameni buni, prieteni şi fârtaţi, pe unde or fi bravii bărbaţi de stat care, cu ceva ani în urmă, au dat rost şi fulminant succes USL, alcătuirii ăleia politice de a săltat şaua puterii cu peste 70 la sută din voturile electoratului? Apoi, unul dintre ctitori, omul cu vorbe spornice la purtător, dumnealui istoricul de carieră Crin Antonescu, l-a tras la remorcă, din cetatea de pe Cibin, pe Klaus Werner Iohannis în PNL-ul reşapat cu pedelişti penali. Şi după ce remorcatul l-a trimis nemţeşte pe tuşă, văzurăm cum s-a dat la fund, încât neamul habar nu are pe unde hălăduieşte şi ce mai gândeşte. Dacă o mai fi având vreun gând, măcar de remuşcare pe ce făcu, să ne spună şi nouă, gestul lui oricum aduce, curat-murdar, a trădare de sine şi a românilor care văzură în el o speranţă. Acum pierdută. Pe urmă o luă pe… urma lui celălalt ctitor, un primministru, şi cu carismă, şi cu succese la activul guvernării.

Cică, l-a băgat în spaimă strada, el dând-o pe cotite cum că nu se bate cu oamenii. Dar dacă demisia, din punct de vedere moral a fost o victorie, din punct de vedere politic a fost o dezertare. Şi a lăsat drumul mare, pe care merge falnic călare Klaus Werner Iohannis, purtând în şa „guvernul meu” dictat cu skepsis viclean de la Bruxelles. Şi, la rându-i, dus a fost în ceaţă! Probabil să stea la taifas de taină cu prietenul Crin Antonescu. Mă, băieţii moşului şi copii ai durerii, pe unde v-aţi luat picioarele la spate şi ne-aţi lăsat de izbelişte şi la cheremul sibianului cu aere de ofiţer prusac? Spuneţi voi poporului român ce păcate aveţi pe suflete sau ce Dumnezeu a fost în tărtăcuţele voastre, că noi nu ştim să vă fi greşit cu ceva? Hai, daţi cărţile şi tainele pe faţă dacă vreţi să ne mai amintim de voi! De ce dispărurăţi ca urecheatul în ceaţă?