Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.06.2016 00:17

Pe primele cinci luni din acest an


A A

Fiscul dâmbovițean a depășit planul la încasări

Fiscul dâmbovițean a depășit planul la încasări
AFP Dâmbovița a colectat 422 milioane de lei, față de planul impus de 390 milioane de lei

❚ Un mic deficit, de doar 3%, se înregistrează totuși la bugetul asigurărilor sociale, respectiv la pensii ❚ În schimb, pe partea de TVA rezultatele sunt remarcabile, fapt recunoscut de directorul fiscului dâmbovițean, care a declarat că „în ciuda faptului că TVA a scăzut, încasările au crescut” Interviu cu ec. Emilian Rusu, directorul Administrației Finanțelor Publice Dâmbovița

VIOLETA STANCIU


Rep.: Cum se prezintă încasările la bugetul statului pe primele cinci luni ale acestui an în județul Dâmbovița?

- La cinci luni vreau să vă spun că avem o creștere de 32 milioane lei, ceea ce înseamnă 108% față de programul pe care ni l-a impus nouă ANAF, deci o depășire de plan fără probleme. Concret am încasat 422 milioane lei, față de planul impus de 390 milioane de lei. În schimb suntem deficitari la bugetul asigurărilor sociale, respectiv la pensii, cu 3%. Diferența nu este foarte mare.

Rep.: În general, la acest buget nu erau probleme cu încasările. Acum care ar fi cauza acestei stări de fapt?

- Nu, nu au fost probleme. Din punctul meu de vedere, când au proiectat încasările pe 2016 au solicitat și un aport mai mare al veniturilor din tot ce înseamnă arierate pe 2015 de la acest buget. Cu toate că noi l-am realizat în 2015, ANAF, văzând că mergem bine pe încasări, ne-a ridicat un pic grila. E foarte greu să recuperezi sumele acestea de la contribuabili, pentru că, în acest caz, vorbim de banii contribuabililor care plătesc sumele datorate atât pentru angajator cât și pentru angajați, numai că acești agenți economici o duc un pic mai greu în perioada aceasta. Despre asta vorbim... Suma nu este mare, este vorba de cinci milioane de lei, sumă pe care putem s-o recuperăm într-o lună. Sunt convins că suma asta nu vine de la societățile mai mari din grupul celor mici, pentru că noi, aici, la Dâmbovița, am rămas doar cu contribuabilii mici, ci vine de pe tot palierul. Nu ne îngrijorăm pentru că nu este o sumă mare... Ne-o asumăm și o putem recupera fără nicio problemă. La celelalte bugete suntem cu încasările peste plan.

Rep.: La nivel național se discută de o reducere a încasărilor...la buget? Care este explicația?

- E adevărat! Ce se întâmplă de fapt? Marii retaileri de produse accizabile, știind că se scumpește acciza în 2016, față de 2015, au preferat să-și declare anul trecut toate veniturile și să le plătească. În situația asta, ne-am dus cu o sumă încasată la bugetul de stat mult mai mare, față de cât prognozase ANAF, în 2015. Cu alte cuvinte noi am încasat foarte bine în 2015, neașteptat de bine și în 2016 trebuie să recuperăm acest gol, acest deficit... În schimb TVA-ul este un succes.

Rep.: Reducerea cotei de TVA, care a fost destul de generoasă, nu a avut ca efect imediat diminuarea veniturilor la buget?

- În ciuda faptului că TVA a scăzut, încasările la buget au crescut. Vreau să spun că a crescut și gradul de conformare voluntară, în sensul că de la 83-85% am ajuns la 90%. Deci din „plăcinta” de 100% care se declară, 90% o încasăm voluntar. Vin contribuabilii către noi... și mai ales la județul Dâmbovița aceasta este o rețetă foarte bună. Este adevărat că și fiscul este prezent în piață, printre contribuabili și nu neapărat prin măsuri coercitive. Noi suntem aproape de contribuabili, din toate punctele de vedere, și încercăm să-i înțelegem. În limita Codului de Procedură Fiscală noi încurajăm eșalonările... și toate celelalte obligații.

Rep.: În concluzie, se poate spune că județul Dâmbovița și-a făcut temele la încasări?

- Noi stăm bine. Ceea ce ne-am asumat, atât față de Direcția Regională Ploiești, cât și față de ANAF, noi am realizat.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

"Nu cred că aș fi învățat limba română dacă nu mi-ar fi plăcut poporul român!"
Greva de la QUADRA merge înainte!
Recensământul populației, în faza recenzării la domiciliu,
„La COS Târgoviște, salariile sunt dezamăgitor de mici”
Majorarea salariului minim... la alegere!
„Sunt 200 de șomeri înregistrați la AJOFM care ar putea să revină”
„Automecanica Moreni stă mai bine decât fabricile de la Cugir”
Îngrijorări sindicale legate de conflictul Rusia – Ucraina!
Societățile din Apărare nu au bugetele aprobate pe 2021
Alianța de guvernare PSD-PNL, sub lupa sindicală


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale