Teme principale

Prima pagină (PDF)

Newsletter

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



29.11.2017 00:18

Reacții privind comunicatul Departamentului de Stat cu privire la legile Justiției


A A

Critici din Dâmbovița la intervenția SUA în politica internă a României

Critici din Dâmbovița la intervenția SUA în politica internă a României

* Printr-un gest fără precedent în istoria relațiilor româno- americane, Departamentul de Stat al SUA a îndemnat Parlamentul României, printr-un comunicat oficial, să respingă propunerile privind modificarea legilor Justiției  * În vreme ce președintele României, Klaus Iohannis, nu a avut nicio reacție față de comunicatul Departamentului de Stat al SUA, unii dintre politicienii de la nivel central au adoptat poziții dure prin care îi acuză pe oficialii americani că intervin în politica noastră internă, deși România este stat național, suveran și independent * Cotidianul „Jurnal de Dâmbovița” a cules reacții și de la câțiva dintre șefii de partide și parlamentarii din Dâmbovița (ce-i drept, puțini la număr și răspunzând doar la insistențele noastre…), care, în majoritate, nu înțeleg motivul reacției partenerilor americani în condițiile în care nu s-a luat decizie finală privind Legile Justiției

ANA MARIA POPESCU


Americanii intervin în politica internă a României și solicită Parlamentului să renunțe la modificarea Legilor Justiției! Printr-un comunicat, oficialii americani și-au exprimat luni, 27 noiembrie a.c., îngrijorarea față de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislație care ar putea submina lupta anticorupție și care ar putea afecta independența sistemului judiciar din România. Printr-un gest fără precedent în istoria relațiilor româno-americane, Departamentul de Stat al SUA a îndemnat Parlamentul României să respingă propunerile privind modificarea legilor Justiției. Reprezentanții SUA susțin în comunicatul cu pricina că pachetul de legi, care a fost propus inițial de Ministerul Justiției, amenință progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani pentru a construi instituții judiciare puternice, protejate de interferența politică. „Statele Unite ale Americii constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere adoptarea de legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar slăbi independența judiciară în România. Această legislație, propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituții judiciare puternice, protejate de amestec politic. Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA, postat luni pe site-ul oficial al Executivului american și preluat pe site-ul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Reacția SUA, de neînțeles câtă vreme nu există o decizie finală privind legile Justiției

Comunicatul prin care oficialii americani își exprimă îngrijorările au declanșat o serie de declarații din partea liderilor politici de la nivel național. Președinții celor două camere ale Parlamentului au răspuns ferm printr-o scrisoare redactată în urma unei întâlniri cu ministrul de externe – Teodor Meleșcanu și cu președintele executiv PSD – Niculae Bădălău, transmițând SUA că „dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune. Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției”. Totodată, actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader a spus că „Departamentul de Stat se exprimă cum și cât i se permite. Parlamentul nu poate fi împiedicat să legifereze”, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a subliniat faptul că „România este stat suveran”, iar alți parlamentari, precum Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae (PSD), au avut reacții dure. O poziție critică a adoptat chiar și liderul PNL Cătălin Predoiu: „Nu pot să accept tonul pe care Departamentul de Stat vorbește României”. Pe de altă parte, unele organizații civice, printre care și cea a fostului premier Dacian Cioloș, au cerut demisia lui Dragnea și Tăriceanu. Trebuie subliniat că, până la ora redactării acestui articol, președintele României, Klaus Iohannis, nu a avut nicio reacție față de comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

Ionel Petre, președintele ALDE Dâmbovița: „Trăim sentimentul că informația din România nu ajunge corect la Washington”

Cotidianul „Jurnal de Dâmbovița” a cules reacții și de la câțiva dintre șefii de partide și parlamentarii din Dâmbovița (ce-i drept, puțini la număr și răspunzând doar la insistențele noastre…), care, în majoritate, nu înțeleg motivul reacției partenerilor americani în condițiile în care nu s-a luat decizie finală privind Legile Justiției, încă au loc dezbateri și se analizează fiecare propunere venită din partea Asociațiilor judecătorilor și magistraților, precum și din partea CSM. „Mesajul Departamentului de Stat, deși reprezintă o noutate, trebuie să fie explicat. Trebuie să vedem dacă opinia purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat e doar a sa, sau a Departamentului de Stat. Ultima frază, prin care se adresează o solicitare României, e o frază ce nu se folosește în limbajul diplomatic. Din păcate, trăim din nou același sentiment, și anume că informația din România nu ajunge corect acolo unde se fac astfel de analize, atât la Bruxelles, cât și la Washington”, a subliniat președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre.

Cezar Preda, deputat PNL de Dâmbovița: „Nu trebuia dat niciun răspuns, trebuia luat act de poziția Statelor Unite și acționat în consecință”

„Este un semnal foarte puternic de care cei care vor să modifice Legile justiției într-un mod în care să ne ducă înapoi cu modernitatea acestora trebuie să țină cont. Nu este nicio jignire adusă României, nicio interferență în politica internă a României, este stilul și modul în care Congresul american și Departamentul de Stat se poziționează atunci când consideră că o țară care îi este partener face derapaje de la ceea ce înseamnă modernitatea unui sistem de justiție. Nu este nicio noutate modul în care se formulează aceste aprecieri, dacă cineva se apucă de citit și cred că ar trebui să citim înainte de a ne apuca repede să dăm un răspuns. În cazul Poloniei, în iunie, Departamentul de Stat al SUA a avut exact aceleași formulări de care polonezii au ținut cont și nu s-au apucat rapid să dea răspunsuri din acestea cu pieptul înainte și mândri că suntem o țară parteneră și nu o țară vasal. Astea sunt niște semantici care le folosești când nu ai argumente. Nu trebuia dat niciun răspuns, trebuia luat act de poziția Statelor Unite și acționat în consecință cu cea mai mare atenție ca Legile justiției să nu fie ciuntite și să nu se facă pași înapoi în ceea ce privește nevoia de a fi constituționale și de a apăra interesele românilor. În rest este multă vorbărie, este o agendă publică foarte plină de comentarii, nu cred că președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților trebuia să dea răspunsurile de acest gen, pentru că sunt răspunsuri neangajate și care nu fac decât să trateze general o precizare a unui Departament foarte preocupat de ceea ce fac statele partenere lui”, ne-a declarat deputatul PNL de Dâmbovița, Cezar Preda.

Oana Vlăducă, deputat PSD de Dâmbovița: „Orice presiune, de orice fel, este nepotrivită”

„Răspunsul potrivit este cel pe care l-au oferit președinții Senatului și Camerei Deputaților, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. România este partener strategic al SUA, dar nimeni, niciodată, nu poate pune în paranteză dreptul Parlamentului de a legifera, în numele suveranității poporului. Orice presiune, de orice fel, este nepotrivită și nu își găsește logica în această relație”, ne-a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Oana Vlăducă.

Adrian Țuțuianu, senator și președinte PSD Dâmbovița: „Comunicatul este nepotrivit, România este un stat suveran”

„Comunicatul este nepotrivit din prisma faptului că România este un stat suveran, iar dezbaterile și voturile din Parlamentul României reprezintă expresia suveranității poporului român. Pe de altă parte nu cred că este argumentată suficient afirmația din comunicatul Departamentului de Stat al SUA conform căreia Parlamentul ar urmării afectarea luptei anticorupție și afectarea independenței Justiției. În Comisia specială constituită de Parlament pe acest subiect s-au purtat dezbateri susținute, la aceste dezbateri au participat reprezentanții organizațiilor profesionale ale judecătorilor, Uniunea Națională a Judecătorilor sau Asociația Magistraților, au participat reprezentanții CSM și multe dintre amendamentele propuse de aceste Asociații au fost preluate. Nu avem până la urmă nici măcar o formă finală a celor 3 legi, Legea 303, Legea 304 și Legea 317 din 2004 ca să putem să tragem concluzii de acest tip. Eu cred că este o inabilitate care trebuie corectată și apreciez că este util ca Parlamentul să pună la dispoziția Departamentului de Stat al SUA toate textele adoptate, la momentul când avem o formă finală, și să poarte eventuale discuții pe cele care necesită explicații suplimentare și sunt de natură să genereze îngrijorare din partea unui aliat strategic cum este SUA”, ne-a declarat senatorul PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Primăria Titu a rămas fără viceprimar
Evaluarea aleșilor județeni, amânată de dezbaterile pe Legile Justiției
Moțiunea de cenzură PNL-USR a picat
Revoltă spontană PNL în CLM Târgoviște
Marius Caravețeanu și Cezar Preda, împăcare în interesul partidului
Guvernul vrea să stopeze "migrația creierelor"
Liga Aleșilor Locali PNL
Sindicatele comentează lupta politică de la Centru
Ministrul Transporturilor, în vizorul unei moțiuni liberale
Adrian Țuțuianu: "Nu am adus vreun prejudiciu de imagine PSD"

Editorial

Neliniștea lui herr președinte...

GEORGE COANDĂ


... care în acest an este evidentă mai mult ca oricând, ar trebui să dea serios de gândit tuturor românilor. Se pare că este vorba de o spaimă care i-a furat liniștea sufletească și somnul, și anume că, peste doi ani, s-ar putea să nu mai calce la Palatul Cotroceni. Și asta pentru că, deocamdată, este clar ca lumina zilei că nu are la îndemână o forță politică aptă să îl...

[citește tot...]


Follow artpress_tgv on Twitter





Poșta redacției: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale