În duminica ce urmează, se citeşte în bisericile noastre fragmentul din Evanghelie referitor la vindecarea slăbănogului din Capernaum. Textul sfânt ne spune despre îndrăzneala prietenilor celui paralizat a făcut pe Mântuitorul Hristos să se milostivească de paraliticul ce se chinuia. Acest lucru a angajat însă şi contribuţia personală a bolnavului, care suferea din cauza propriilor sale păcate. Sfântul Evanghelist Matei ne înfăţişează dublul aspect al minunii: pe de o parte ajutorul dat celui bolnav de către prieteni, iar pe de altă parte iertarea păcatelor lui, iertare pe care a săvârşit-o numai Mântuitorul Hristos în calitatea Sa de Dumnezeu- întrupat. Păcatele şi faptele de ruşine sunt cele care distrug viaţa spirituală, ruinează civilizaţiile, dărâmă cetăţile întărite, învrăjbesc pe oameni, reduc generaţiile şi apropie pe om de instinctele oarbe ale naturii, confundându-l cu animalele. Exemplul însoţitorilor bolnavului şi credinţa lor au făcut natura să cedeze şi să renască viaţă duhovnicească prin împăcarea omului cu fiinţa sa schilodită de păcat. De fapt, rostul trăirii creştine este de a împăca oamenii, a relua legătura cu Dumnezeu in calitate de fii ai Tatălui, a respecta trecutul, şi a ne însuşi tot ce este bun din el pentru viitor. Prin aceasta se arată că religia creştină aparţine comuniunii desăvârşite cu Dumnezeu şi cu sfinţii, dar aparţine şi solidarităţii umane. Deci, solidaritatea in bine este un act al credinţei. Prima condiţie care stă la baza acestei solidarităţii este adevărul, mărturisit de sinceritate. Aceasta înalţă pe om şi-i dă curaj, făcându- l mai uman, adică mai bun, mai înţelegător, mai conştient de rostul lui în univers şi în relaţiile lui cu ceilalţi oameni. A doua condiţie care se cere credinciosului de astăzi este cunoaşterea adevărului, pentru că fără cunoaştere devenim neputincio şi, fără curaj suntem în pericol: „orb pe orb dacă se călăuzeşte amândoi cad în groapă... ”. Biserica creştină, pe lângă mijloacele sale de sfinţire, învăţătură şi îndreptare, care sunt izvoarele cunoaşterii Descoperirii lui Dumnezeu, mai are şi pe al doilea, Sfânta Scriptură, care este baza descoperirii directe a lui Dumnezeu şi încrederea desăvârşită în adevărul credinţei. Lepădarea de sine sau luare crucii, ridicarea de pe patul suferinţei sau iertarea păcatelor, sunt tocmai scopul de a scoate omul din atracţia egoista si a le îndrepta pe calea cea bună, spre Hristos, cum au făcut şi prietenii sau cunoscuţii paraliticului. Făcând tot binele şi respecând pe semenii noştri, ajutându-i, atunci şi Dumnezeu va împlini credinţa noastră, aşa cum I-a ascultat pe cei care îngrijeau pe paralitic şi pentru ei Iisus i-a iertat păcatele, făcându-l sănătos.

Pr. Rîpea Petruţ,

Parohia Buciumeni, Protoieria Pucioasa