TEODOR VASILIU

„Românie, Românie, cât de dragă-mi eşti tu mie/ C-am crescut pe a ta glie”... Şi-ai ajuns o puşcărie! Cântecul, până la glie, era mare şlagăr tovărăşesc în România epocii de aur. În epoca astălaltă, a ajuns o mare şi fascinantă puşcărie care şi-a extins gratiile până şi la domiciliile clienţilor politici.

Cu executare, ori cu suspendare, arestările sunt la ordinea zilei, mai ceva ca producţia la hectar până în ‘89. Înjuraţii de atunci aveau şi ei o dambla: să dea la toţi, la toţi... nu să bea, ci locuri de muncă. Băuta nu prea era în programul partidului unic, care-şi muncea fabricile în 3 schimburi şi închidea cârciumile la ora 10 noaptea. Păi cum să nu-i ciuruieşti p-ăia, să vii la putere, ca să închizi apoi fabricile şi să ţii cârciumile deschise non-stop?

Iată-mă şi nostalgic, deşi nu sunt, cei care mă cunosc ştiu bine chestia asta, dar am termene de comparaţie şi d-aia mă risc cu ele-n public, dacă tot mi-a înmulţit Dumnezeu zilele prin presa românească, atâta câtă mai e şi ea! E de-a dreptul macabru să văd puzderie de cunoştinţe politice aruncate claie peste grămadă dintr-o celulă în alta sau pândite de arestări cu damf de reglare de conturi.

Ca şi cum în România nu mai există vedete politice, ci doar vendete. E o împroşcare de sânge electoral pe pereţii ţării mele, cândva mândră-n toate cele, de te aştepţi să o sugă vampirii zi şi noapte. Şi când mi-amintesc ce-i mai bombăneam pe tovarăşii din „Românie, Românie, cât de dragă-mi eşti tu mie” fiindcă m-alergau cu Daciadele şi Cântările... prin toată ţara ca să facem inventarul cincinalelor în patru ani jumate...

Măcar pe vremurile alea mult hulite, dacă stai strâmb, dar le judeci drept, se mai producea şi altceva decât arestări la comandă. În astea democratice, de atâtea libertăţi, draga Românie riscă să ajungă o mare puşcărie. Şi uite-aşa, şlagărul „tovarăşilor” se va transforma într-o manea a „democraţilor”, la câtă activitate culturală se face în spatele gratiilor. Ideea e totuşi că această vampiriadă politică a depăşit orice limită.

Ciomăgeala asta între partide n-are nici în clin, nici în mânecă, nici p-un crac doctrinar, nici pe altul, cu lupta anticorupţie cu care mi-au împuiat toţi capul în ultimii 25 de ani. Seamănă mai degrabă cu un fel de campionat al arestărilor, transmis în direct pe toate televiziunile mai ceva ca revoluţia din ’89. Mi-e teamă că vampiriada asta o să transforme România într-o baltă de sânge, la câtă sete de putere văd că au unii în anul ăsta electoral!