Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.03.2019 00:21

La Târgoviște,


A A

Universitatea "Valahia", analiză la sânge

Universitatea

❚ Secretarul de Stat Gigel Paraschiv, aflat în vizită la UVT, a discutat despre buna colaborare cu rectorii universităților din țară, despre presiunea internaționalizării, dar și despre cercetarea științifică și importanța parteneriatelor cu mediul economic ❚ Rectorul Călin Oros a precizat că Universitatea „Valahia” este o universitate comprehensivă, antreprenorială, regională, competitivă național, cu vizibilitate internațională

 

A.V.

 


 

La sfârșitul săptămânii trecute, Secretarul de Stat pentru învățământ superior, Gigel Paraschiv, a vizitat Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Alături de rectorul universității, conf.univ.dr. Călin D. Oros, au fost prezențimembri ai Consiliului de Administrație și ai Senatului Universității ”Valahia”. Agenda întâlnirii a inclus discuții referitoare la clasificarea și ierarhizarea universităților, acreditarea școlilor doctorale, internaționalizarea universităților, finanțarea acestora, dezvoltarea bazei materiale, colaborarea cu mediul economic, cercetarea științifică universitară. Rectorul universității a declarat că este o mare plăcere și onoare să fie alături de profesorul Gigel Paraschiv și a apreciat sprijinul oferit de acesta de-a lungul timpului. Călin Oros a precizat că Universitatea „Valahia” este o universitate comprehensivă, antreprenorială, regională, competitivă național, cu vizibilitate internațională. UVT, sub presiunea internaționalizării Secretarul de StatGigel Paraschiv a vorbit, printre altele, despre strădania universităților în atragerea de resurse. Opinia acestuia este că fiecare universitate ar trebui sa își facă o analiză SWOT, să iasă în evidență cu punctele tari și să remedieze punctele slabe cu costuri cât mai reduse. Totodată, Gigel Paraschiv a discutat despre buna colaborare cu rectorii universităților din țară, despre presiunea internaționalizării, dar și despre cercetarea științifică și importanța parteneriatelor cu mediul economic. Programul întâlnirii a cuprins și vizitarea Rectoratului din Campusul universitar.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Filiala Târgoviște a Academiei Oamenilor de Știință din România are o nouă conducere
Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale