Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



03.11.2020 00:25

Ieri, a avut loc...


A A

Ședința de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște

Ședința de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, în sala mare de spectacol a Teatrului „Tony Bulandra”, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște, în cadrul căreia a fost învestit în funcție primarul Târgoviștei și au fost validate mandatele celor 21 de consilieri locali. Rând pe rând, consilierii aleși au venit la pupitru și au depus jurământul cu mâna pe biblie că vor fi la dispoziția târgovi ștenilor în următorii patru ani în care vor fi în Consiliul Local Municipal. Primul care a transmis un mesaj în cadrul acestei ședințe festive a fost edilul Daniel Cristian Stan, care a declarat că a sosit momentul să fie uitată rivalitatea politică, iar de acum înainte să se acționeze numai în serviciul cetățeanului. ,,Este un moment foarte important. Astăzi a avut loc ceremonia de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște. În nume personal și cred că și în cel al consilierilor locali, pentru că până la urmă cu toții ocupăm aceste funcții în urma votului târgoviștenilor, vreau să le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și am convingerea că ne vom ridica cu toții la înălțimea așteptărilor. Sunt absolut convins că vom lăsa deoparte tot ceea ce ne-a despărțit în timpul campaniei electorale și împreună vom reuși să oferim târgoviștenilor răspunsuri administrative la problemele pe care le au, pentru că este un moment de mare bucurie pentru toți, dar în același timp un moment de mare responsabilitate, indiferent că discutăm despre funcția de primar, funcția de viceprimar, funcția de consilier local…reprezentăm vechea Cetate de Scaun a Valahiei, iar din acest motiv, misiunea noastră este una extrem de importantă.” Părintele Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște, Ionuț Ghibanu, a transmis mesajul său la constituirea noului Consiliu Local. ,,Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, particip astăzi la ședința de constituire a Consiliului Local a Municipiului Târgoviște. Am oferit din partea Înaltpreasfinției sale cu multă bucurie o biblie pe care alături de Constituția României ați pus mâna fiecare dintre dumneavoastră și ați jurat că veți respecta Constituția și legile țării și veți face cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea dumneavoastră pentru binele locuitorilor municipiului Târgoviște.” De asemenea, la acest moment a fost prezent și noul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a ținut să felicite și precedentul Consiliu Local, care și-a încetat mandatul în această zi și să ureze în același timp multă baftă noii echipe a administrației locale. ,,Este un moment astăzi, cu dublă însemnătate. În primul rând, vechiul Consiliu Local și-a încetat activitatea, drept pentru care eu vreau să le mulțumesc astăzi fostului Consiliu Local al Municipiului Târgoviște pentru toate proiectele majore pe care le-au aprobat pentru municipiul reședință de județ, bineînțeles, în jurul domnului primar Daniel Cristian Stan, un om care și-a dovedit capacitatea de dezvoltare a municipiului Târgoviște, nu numai în județul Dâmbovița…un om care este apreciat chiar la nivel național. În al doilea rând, astăzi se constituie al doilea Consiliu Local. Este un moment festiv pentru municipiul Târgoviște, dar în același timp este un moment de responsabilitate pentru dumneavoastră, consilierii locali, pentru locuitorii municipiului Târgoviște”. Nu în ultimul rând, vicepreședintele Senatului României, Titus Corlățean, a transmis urările sale noului Consiliu Local. ,,Pentru mine, ca senator, este o onoare să reprezint județul Dâmbovița în Parlamentul României și este o mare bucurie să fiu astăzi prezent la o ceremonie foarte importantă, cea de validare finală și învestire a Consiliului Local, a mandatului de consilier local și bineînțeles, a mandatului de primar al municipiului Târgoviște. Este o ceremonie importantă, cu un grad de solemnitate important care decurge prin jurământul de credință pe care l-ați depus astăzi în fața târgovi ștenilor.” La final, atât primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, cât și vicepreședintele Senatului României, Titus Corlățean, și-au arătat indignarea față de absența nemotivată a prefectului județului Dâmbovița, Aurelian Popa, instituția Prefecturii fiind reprezentată de Cristina Sfetcu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de TugnagmaFraug la 07.02.2021 15:28

benefits of cbd oil cbd benefits cannabinoids


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier cu acces direct la Autostrada A3
Evoluția forței de muncă și șomajului în județul Dâmbovița
Programul „Masă Sănătoasă", extins în județul Dâmbovița
Turismul, în creștere în Dâmbovița
„Tinere mame defavorizate, sprijin pentru creșterea copiilor”
Se fac investiții în societățile din industria de Apărare
Investiții masive în infrastructură
„Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!”
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Precizări despre regulile campaniei electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale