Avem şi noi astfel de exemple, de compatrioţi pe care cu greu poţi să-i închistezi într-un spaţiu geografic. Nadia Comăneci navighează fără probleme între Statele Unite şi România. A plecat Nadia din România? S-a întors? Da, a plecat din ţară pe vremea comuniştilor, dar acum e şi în ţară şi în afara ei, în acelaşi timp. Ion Țiriac e la fel. E şi în ţară şi în loja de la Roland Garros, fără să îţi dai seama.

Dar sunt şi alţi tineri care au ales să studieze, să se perfecţioneze şi să se dezvolte profesional continuu dincolo de graniţele ţării, deşi prea puţini compatrioţi le cunosc realizările. Sunt mii de studenţi care pleacă anual în străinătate, să zic obţin o licenţă la o universitate din Franţa, apoi urmează un master în Danemarca, un stagiu de pregătire la Barcelona, şi ajung să lucreze într-o companie japoneză în Munchen. E normal, asta înseamnă globalizarea şi sistemul rezultat.

Nu mai putem vorbi de români plecaţi şi români care au ales „să reziste în ţară˝, „sacrificându-se pentru ţară, că trebuie să facă şi asta cineva˝. În momentul de faţă vorbim de români globalizaţi, care şi-au făcut curajul, pentru că nu este uşor, să încerce lumea largă, să îşi facă un rost pe alte meleaguri, să înveţe să gândească în alte limbi, să descopere cu adevărat ce înseamnă toleranţa culturală.

Pe aceşti români îi întâlnim în Germania, în Spania, în Canada, Statele Unite şi chiar în Bruxelles. Ei nu sunt statici, acum sunt în Noua Zeelandă, mâine cu serviciul şi viaţa în Marea Britanie. Călătoresc, descoperă, acumulează cunoştinţe, sunt utili în locuri greu de imaginat. Cunosc mii de astfel de români, implantaţi în firme farmaceutice din Brazilia, IT-işti la companii grele americane, oameni de finanţe în polul financiar londonez sau coordonând proiecte de infrastructură în Germania.

Studiul şi practica în străinătate deschid românului noi orizonturi, noi culturi, noi relaţii. În contextul actual, când piaţa este dominată de fenomenul globalizării, experienţa în străinătate este benefică.