Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.11.2016 00:25

Vești bune într-un proiect urmărit mai mult de cinci ani de ghinion și de probleme


A A

Primăria Târgoviște așteaptă ofertanți pentru lucrările la Centură

Primăria Târgoviște așteaptă ofertanți pentru lucrările la Centură
Veste bună pe final de an: Conducerea Primăriei Târgoviște a anunțat că a fost reluată procedura de licitație publică pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Drumului de Centură al municipiul

❚ 11 ianuarie 2017 este termenul limită până la care constructorii pot depune ofertele pentru acest proiect de anvergură, după care imediat se va trece la evaluarea lor, iar până cel târziu în vara anului viitor, vor demara lucrările de execuție ❚ Primarul municipiului, Cristian Stan, este încrezător că de această dată vor depune oferte mult mai mulți constructori decât s-a întâmplat până acum, pentru că la momentul actual nu se lucrează nimic pe exercițiul financiar european, și speră ca de această data va câștiga licitația un constructor capabil să ducă până la capăt acest proiect așteptat, dar greu încercat de-a lungul timpului ❚ De altfel, edilul Cristian Stan a fost cel care s-a „luptat” cel mai mult pentru acest proiect, fiind astăzi cel care aduce veștile bune: drumul de centură va scăpa până în 2018 de gropi, fără ca municipalitatea să suporte vreo sancțiune financiară din partea organismelor europene

ANA MARIA POPESCU

 


 

A fost reluată procedura de licitație publică pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Drumului de Centură al municipiului Târgoviște! Primarul municipiului, Cristian Stan, a anunțat că 11 ianuarie 2017 este termenul limită până la care constructorii pot depune ofertele pentru acest proiect de anvergură, după care imediat se va trece la cel de-al doilea pas, cel de evaluare a ofertelor, iar după ce vor fi parcurse toate etapele, până cel târziu în vară, vor fi demarate lucrările de execuție. Edilul municipiului este încrezător că de această dată vor depune oferte mult mai mulți constructori decât s-a întâmplat până acum, pentru că la momentul actual nu se lucrează nimic pe exercițiul financiar european, și speră ca de această dată, pentru că va avea de unde să aleagă, va câștiga licitația un constructor serios, cu posibilități financiare și tehnice, capabil să ducă până la capăt acest proiect greu încercat de-a lungul timpului.

De la o „istorie” plină de probleme, la veștile bune de astăzi

Potrivit primarului Cristian Stan, dacă lucrările de reabilitare și modernizare a Drumului de centură vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2018, administrația locală nu va mai fi nevoită să dea înapoi banii pe lucrările realizate din fonduri europene și astfel unitatea administrativ teritorială scapă de o mare povară financiară pe care o poartă pe umeri în momentul de față.

„Pe 11 ianuarie anul viitor este termenul limită până la care se pot depune ofertele pentru Centura municipiului Târgoviște. Asta înseamnă că în acest moment procedura este în plină derulare, primim cereri de clarificări, iar 11 ianuarie va fi termenul limită până la care se vor depune ofertele, după aceea urmează evaluarea și eu sper ca undeva în primăvara- începutul verii anul viitor să începem lucrările, avem la dispoziție până la finalul anului 2018 să finalizăm lucrările. Este un lucru perfect realizabil, avem și norocul la acest moment să fie puține proceduri în derulare, de aceea eu cred că o să avem ofertanți. La loturile de străzi la care o să începem execuția în primăvară, spre exemplu, am avut și 17 ofertanți, în condițiile în care data trecută când am scos Centura am avut un singur ofertant. Asta înseamnă că avem de unde alege și sunt constructori care au capacitatea necesară să finalizeze acest proiect. Așadar, după 11 ianuarie, începem evaluarea ofertelor și după aceea putem să începem să reluăm lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte ale municipiului Târgoviște, cu mențiunea că o parte din proiectul de Centură, respectiv zona de pompare, canalizare Calea Ialomiței, a fost finalizată prin realizarea unei stații de pompare noi care în acest moment deservește Complexul Turistic de Natație și toată strada Calea Ialomiței, deci o parte din proiect a fost realizată. (...) Inițial sursa de finanțare a fost Programul Operațional Regional, la momentul la care proiectul nu a fost realizat, am obținut o finanțare rambursabilă, deci avem un credit în derulare în acest moment, undeva la 27% din proiect cred că este realizat în momentul de față pe fonduri europene, iar termenul de 31 decembrie 2018 se raportează tocmai la acest aspect, adică la faptul că fondurile care au fost atrase urmează să rămână la Târgoviște, nu se reziliază contractul de finanțare. Deci în acest moment este un contract de finanțare în derulare, sigur că nu se mai pot atrage fonduri, dar ceea ce am atras va rămâne la Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Vă reamintim că proiectul de reabilitare și modernizare a drumului de centură are un istoric „tumultos”. A început în 2009, în timpul fostei administrații municipale PDL, când s-a semnat cu mare fast contractul de finanțare, iar în 2010 s-a parafat contractul de execuție. După mai multe probleme legate și de demisia în bloc a echipei de implementare, de o stagnare de câțiva ani și de intrarea în insolvență a primului constructor, după ce la cârma primăriei a venit actuala administrație, situația proiectului a fost reanalizată și a fost organizată o nouă procedură de licitație publică. Din păcate, cele două societăți câștigătoare nu s-au dovedit a fi serioase. Echipa de conducere a Primăriei nu a acceptat această bătaie de joc a constructorilor și a depus plângere penală împotriva acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune și încercare de deturnare fonduri europene. La scurt timp după acest eșec, în decembrie 2015, s-a decis contractarea unui împrumut de 65 milioane de lei pentru salvarea proiectului, însă inițiativa s-a soldat cu o amplă acțiune de denigrare, pusă la cale de adversarii politici, împotriva tuturor celor care și-au dat votul în Consiliul Local Municipal pentru accesarea creditului. Edilul Cristian Stan nu și-a pierdut însă speranța că, în cele din urmă, șoseaua de centură va fi reabilitată și modernizată și, iată, vine astăzi cu noi vești bune. Proiectul va continua, drumul de centură va scăpa până în 2018 de gropi, fără ca municipalitatea să suporte vreo sancțiune financiară din partea organismelor europene.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Mii de candele aprinse la "Calea Luminii"
Învierea Domnului - bucuria și speranța noastră
PSD are 1482 de candidați pentru toate consiliile locale din județ
4.800 de șoferi amendați pentru viteză
Orașul Titu anunță finalizarea proiectului ”Reabilitare și extindere spații verzi în oraș Titu”
Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
Cristian Stan și Corneliu Ștefan și-au depus candidaturile la Primăria Târgoviște și Consiliul Județean
Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Târgoviște
Fiscul dâmbovițean a pus ochii pe saloanele de înfrumusețare
Crește numărul de salariați în județul Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale