ALINA MAVRODIN VASILIU

Ieri, fain frumos, anul școlar politic s-a deschis oficial și-n Parlamentul României. Ca niște elevi cuminți, aleșii neamului și-au ocupat locurile-n „bănci”, în timp ce la „catedră” a venit să-și țină discursul mobilizator domn’ diriginte Klaus Werner Iohannis.

N-a fost domnia sa nici măcar o zi deputat sau senator, dar asta nu l-a împiedicat să se adreseze parlamentarilor precum un maestru doct unor discipoli (cel mult) semidocți. Rar și apăsat, făcând pauze inutile, menite doar să le dea ochilor un răgaz subtil, pentru a-i pironi asupra auditoriului, domn’ profesor de fizică avea însă grijă să și-i întoarcă imediat asupra foii, nelipsită la astfel de discursuri moralizatoare. Păi cum altfel să-și continue pledoaria despre reformarea clasei politice? „Punct și de la capăt”, a decretat invocând ieri „un moment T zero” pe care l-a plasat, strategic desigur, pe graficul național al vitezei și accelerației cu care trebuie să se miște legile în Parlament.

Mi-ar fi plăcut mult să fi avut și-o tablă pe care să-și scrie teoriile cu care vrea să revoluționeze legile în Casa Poporului. Mă gândesc însă că șefii clasei politice s-au temut să nu-i scoată pe ei înșiși la tablă ca să scrie după dictare ce-ar urma să voteze. Ghinion! În paranteză fie spus, mi-ar plăcea să-i văd scrisul președintelui României și chiar m-ar interesa dacă se folosește de dreapta, de stânga ori de amândouă mâinile opera sa olografă. Caligrafia unui om spune multe despre calitățile și defectele acestuia. Și nu-i un lucru bine făcut dacă ea este secretizată. Mai cu seamă că, în opinia mea, fundamentul reformei politice de care vorbea ieri, pe ton didactic, desigur, președintele Iohannis, adresându-se puterii legislative a României, are o problemă izvorâtă chiar din dificultățile de scriere, citire și exprimare liberă a aleșilor neamului. Și când văd că se confruntă cu această problemă majoră însuși întâiul ales al țării, îmi vine să-l provoc public la o simplă dictare. Ca să-i văd scrisul, nu de alta. Am și eu un fix, recunosc. Deh, deformație profesională. Dacă trebuie să i-o suport pe-a domnului Iohannis, sper că nici domnia sa nu s-o supăra pe-a mea, de-o afla de ea.

Ce vreau de fapt să spun este că, de exemplu, după atâtea declarații de avere, scrise de unii parcă nu cu mâinile, ci cu picioarele, îmi vine să-i dau dreptate președintelui Iohannis când vrea resetarea clasei politice, doar că-mi sună fals toată teoria declamată ieri la Parlament, când practica dumnealui o infirmă. Și-atunci îmi vine să zic așa, mai pe șleau, că președintele României face o politică a gardului vopsit. Adicătelea una a ipocriziei, pe care înțelepciunea populară a sintetizat- o în proverbul „pe-afară-i vopsit gardul și-năuntru leopardul”.

Cam așa am văzut că s-a făcut politică și observ că se face și-n continuare în spatele gardului din dealul Cotroceni, ca și-n spatele celor înălțate în democratica noastră Uniune Europeană, în numele solidarității, al drepturilor omului și al bla-bla-urilor invocate în declarațiile unor mari oficiali europeni. Toți cu țările în Schengen! Despre „punct și de la capăt” sau „moment T zero” în UE n-a silabisit nimic domnul diriginte Klaus Iohannis în fața clasei politice românești, deși Germania și-a închis „temporar” frontierele, iar Ungaria, mai din topor, și-a ridicat la granițe garduri la propriu. Și nu de oricare, ci din sârmă ghimpată. Și asta în timp ce politica gardului vopsit din cancelariile UE îi dictează președintelui Iohannis discursurile de reformare a legislației românești la început de an școlar… parlamentar.

P.S. Cei care i-au scris discursul președintelui României, ales cu implicarea dezlănțuită a Diasporei, au uitat ieri cu desăvârșire să mai jelească legea votului prin corespondență, de care s-a făcut atâta caz până la invazia arabă. Să înțelegem că nu mai este această lege o prioritate pentru cei care fac politica gardului vopsit în UE?

www.alinamavrodin.ro