Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



28.01.2015 00:19

Editorial


A A

Politica… struților

Politica… struților

ALINA MAVRODIN VASILIU


Partidele au primit lovituri grele în ultimul timp și cred că ele nu-s decât începutul scandalului penal care va să vină. Fie și numai dacă luăm în calcul Dosarul EADS despre care suntem avertizați, pe surse, că se vor pune cătușele și pe stânga și pe dreapta. Avertismentele erau încă de prin luna electorală noiembrie și iată-ne la sfârșit de ianuarie vorbind despre dosarul EADS tot „pe surse”.

Ceva îmi spune că este foarte posibil să-și facă apariția în public, ca o mare vedetă într-ale dosarelor penale, abia după ce-și va fi consumat potențialul său de negociere transpartinică. Asta ca să nu zic… șantaj! Am face bine să nu ignorăm faptul că se duce o luptă febrilă, de la om la om, în Parlamentul României și în Guvernul abia revotat în decembrie, pe care opoziția îl vrea decapitat în februarie, cel târziu în martie. În asemenea circumstanțe n-ar fi de mirare că strategia politică s-o aibă în vedere și pe cea penală, aceasta dovedindu-se până acum „cutuma” (cum le place unora să-i zică!).

Oricât de separate ni se spune că sunt puterile în stat, noi le-am tot văzut în ultimii ani dându-și mâna. Dreapta mai ales, pentru umplerea de vânătăi a „stângii”. Hai că nu greșesc dac-o pun între ghilimele, fiindcă ea însăși și le-a pus în ultimii ani, încât în România avem politicieni care mai de care mai de dreapta. Promisiunile lor de luptă anticorupție, ca și multe altele cu care și-au văzut „sacii-n căruță”, au rămas suspendate. La fel și multe dosare penale grele, ținute la sertar ani de-a rândul. Acum au ieșit la drumul mare astfel de dosare, unul câte unul, după niște „reguli” pe care niciun român zdravăn la cap nu cred că le mai pricepe.

Dar, vorba poetului național, „Nu cerceta aceste legi/ Căci ești nebun de le-nțelegi…”, fiind el asasinat nu pentru creația poetică, ci pentru atitudinea jurnalistică, mereu incomodă pentru „conștiințele” politice ale vremurilor sale corupte. În paranteză fie spus, mai corupte ca astea cred că greu mai găsești în toată istoria zbuciumată a României, deși nu poți băga mâna- n foc, știut fiind că și istoria e scrisă de niște oameni. Oricum, ca să nu mă îndepărtez de la subiect, toate vechile năravuri și moravuri politice au fost atent studiate și copiate de actuala clasă politică „modernă și democratică”, una dintre marile ei ambiții fiind aceea de a-și depăși înaintașii într-ale corupției și demagogiei.

Cele câteva excepții printre politicienii români nu fac decât să confirme regula. Iar regula este că… penalul face legea, după ce tot el a făcut și fărădelegea. Cum să le ceri unor astfel de indivizi să se bată pentru interesul național și pentru bunăstarea poporului român, când ei sunt șantajabili și șantajați cu hoțiile și mitele cât împrumuturile luate de România de la FMI? De la o vreme însă, singura lor „politică”, practicată și aia tot cu tupeu de borfaș, a devenit… politica struților. Mai nou, penalii bagă capetele în „nisip” întocmai ca struții și cred că dacă ei nu mai văd, nu mai aud și nu mai „ciripesc” despre abuzurile și ilegalitățile din România, scapă nejumuliți de DNA. Doar că-n ceea ce-i privește, pare a fi doar o chestiune de timp, negociată la sânge, până când „struții” vor defila pe scările DNA. Dezvăluirile tot mai cutremurătoare în dosarul Microsoft, deschiderea dosarului EADS care își așteaptă rândul și căderea Guvernului Ponta ne vor lămuri despre cum, în ce fel și cu ce rezultate funcționează în România… politica struților.

P.S. Chiar mă întrebam de ce nu mai sunt vocali pe scena politică actualul deputat PMP Florin Popescu și fostul deputat PDL Gheorghe Alin Albu. În privința Nașului PDL Florin Popescu (fost vicepre- ședinte PDL la nivel național!) aveam explicații după ce l-a luat DNA-ul în primire. Cu mare blândețe, din păcate! Despre Gheorghe Alin Albu (fost trezorier al PDL!) aveam niște bănuieli mai vechi. Ieri am aflat, însă, că mulți „struți”, printre care și cei doi, vor fi scoși din „nisip” cu totul și invitați la DNA ca să dea declarații în mega-dosarul de corupție al mitelor de milioane de euro luate de la Microsoft și dirijate spre „buzunarele” PDL și ale liderilor săi „democrați”.

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale