GEORGE COANDĂ

Sunt sigur, în sinea-i egolatră, consideră că, dacă numele de familie i se trage întâmplător de la „carte”, poate avea parte de recunoaşterea genialităţii sale de către neamul românesc, şi nu numai. Omul trăieşte într-o psihohalucinaţie încurajată, din păcate, şi de nişte comparşi care, la rându-le, se cred atinşi de duhul genialităţii prin contaminare cărtăresciană. Dar aceştia nu ne interesează. Închipuindu-şi că este Orbitor în câmpul literaturii române, fără să le ia ochii cititorilor patriei – hai să nu ne mai dăm după corcoduş, acesta e limpedele adevăr, şi indus în eroare de nominalizarea aia, la derută, la Premiul Nobel, omul nostru se bagă, repet, egolatric, singur în seamă şi purjează în orizontul opiniei publice, cu o sfântă încăpăţânare, uneori ţâfnoasă, păreri pe care le-ar vrea călăuzitoare imperative de conştiinţe. Însă suficienţa acestor păreri răzbate de la o poştă. De altminteri, pe chestia asta este un vesel afin al unor filosofi de conjunctură şi care răspund la numele de Patapievici, Pleşu, Liiceanu, aureolaţi de o evidentă „minima moralia”. Deci, scriitorul Mircea Cărtărescu, de curând, dându-şi cu părerea în chip… orbitor despre referendumul pe tema redefinirii caracterului căsătoriei în complicata noastră Constituţie, a purjat, cum am mai spus, în spaţiul public mioritic, câteva păreri „bine ţintite”, conform cărora majoritatea (democratică, bineînţeles) este „foarte vinovată” că este pe contra „sexului alternativ, erotismului alternativ” (sunt cam în ceaţă groasă, ne scapă, cu alte cuvinte, sensurile adânci ale cugetării cărtăresciene ambivalente) şi pidosniciei (scârbavnicului mădular) moştenitoarelor lui Sapho din Lesbos. De bună seamă că un spirit democratic ia în seamă şi părerile altora, indiferent de condiţia lor intelectuală, însă nu sunt şi obligat să le respect când – este dreptul meu, şi dialectic, şi subiectiv de a opera o selecţie care să fie confină cu propriile mele viziuni asupra lumii, potrivindu-se şi cu a „majorităţii foarte vinovate” – ab absurdo, sunt potrivnice naturii umane, aşa cum a destinat-o Dumnezeu, reproducătoare, perpetuatoare. Or, vituperările, nu mă îndoiesc, de dragul de a fi Gică, pardon, Mircea Contra, turnate-n capul „majorităţii foarte vinovate”, nu sunt altceva decât turbulenţele umorale ale unui corifeu al elitistei „societăţi civile” (o invenţie bizar-inoperantă) suferind de unele frustrări ascunse. N-am nimic împotriva minorităţilor sexuale („sex alternativ, erotism alternativ”) atâta vreme cât nu-şi exhibează în public – îl citez pe Papa Francisc – „tendinţele homosexuale” pe care şi le pot satisface într-o decentă intimitate. Mă întreb şi eu, aşa, cum am fi ştiut noi astăzi de Orbitorul scriitor Mircea Cărtărescu dacă nu ar fi fost rodul iubirii părinţilor săi, un bărbat şi o femeie. Bref. Sper să nu-l fi neliniştit DA-ul covârşitor de la Referendum al românilor şi că, pentru sfântul lor conservatorism, întru continuitatea neamului, nu se va năpusti cu „mânie proletară”, bătându-le obrazul că sunt o „majoritate foarte vinovată”! Amin.