GEORGE COANDĂ

Excelența Sa, domnul ambasador extraordinar și plenipotențiar al formidabilei democrații yankee la București, la activ cu o strong experiență diplomatică, o dădu cu bâta-n balta românească, deunăzi, în „ținutul secuiesc”. Și gata scandalul. Iar, oho, de necrezut, domnul ministru al Afacerilor Externe l-a chemat mintenaș la sine pentru explicații. Look, nu s-au mai fâstâcit românii, tremurându-le nădragii în fața the Big Licurici. Bravo, urra și mersi! Iar mister Hans Klemm a dato-n bâlbâială.

Cincă, dând o fugă diplomatică și de knowledge (cunoaștere) a „secuimii”, la Sfântu Gheorghe întâlnindu-se cu niște oficialități loco de etnie maghiară, vreo două cu dosar penal la activ pentru… corupție, s-a tras în poză ținând țanțoș în mână… steagul secuiesc. Iar de-a stânga și de-a dreapta a fost flancat, cu mândrie, era să zic cu tupeu – și n-aș fi greșit – neme- șesc. Și, quickly, băieții ăia care s-a pozat cu ambasadorul au și pus pe Net imaginea asta pârdalnică și cu schepsis și care a dat foc redacțiilor și de pe plaiul mioritic și de pe alte meridiane. Și, poc!, scandalul. Păi, mister ambasador, când fuseși expediat cu scrisoare de acreditare de către prezidentul of SUA, Barac Obama, la București nu avuseși curiozitatea, obligatorie pentru orice diplomat cu experiență, să te informezi cam cum stau lucrurile prin România? Regret so much! Oricum, nu ține scuza aia penibilă că făcuși gestul ăla nefericit din… politețe. Oho! Căci ar fi de tot hazul dacă n-ar fi unul profund jignitor pentru români, care, câți vor mai fi prin „secuime”, de unde au fost și încă sunt alungați de pe pământul lor vatră strămoșească de iredentismul fundamentalist maghiar, nu-l vor da uitării de… amorul United States. Mister ambasador, steagul secuiesc este fâlfâit la ordinul Budapestei că poate, poate Bruxellesul și Washingtonul se vor prinde și vor mai pune la cale un diktat ca în august 1940 și vor face cadou Transilvania toată – nu numai „ținutul secuilor”, secui care nu prea mai sunt pe acolo – Ungariei care încă mai este bântuită de stafia lui Horthy. Nu știai asta? Nu se poate, mister ambasador!

N-aș vrea să cred că v-ați dus – vorbă românească din moșistrămo și – „ca surda la horă”! Și oricât ați încerca after scandal să vă scuzați, eu unul nu cred că ați fost într-atâta de naiv de v-au pus, așa, tam-nisam, șmecherii ăia de oficiali loco maghiari, steagul acela secuiesc în mână. Și dacă gestul acesta – îl cred premeditat din parte-vă – îl coroborez cu zisele colegului dumneavoastră de la Chișinău, antiromâne ști pe șleau, mai că-mi vine a crede că se ascunde ceva îndărătul lor, primejdios pentru România. Și că sunt niște semnale pe care Bucureștiul nu se poate face că nu le ia în seamă. Ne va oferi Washingtonul garanții sigure și sincere de pace la hotare după acest scandal? Altminteri, iau în serios gestul din „secuime” al lui mister Klemm. Și așa simt că un duh rău plutește deasupra acestei țări strivite între duhnirile siberiene ale Kremlinului și lașitățile Occidentului. God Bless Romania! (P.S. La câteva ore după ce am scris acest editorial, am fost invitat la o interesantă întâlnire culturală, la care au participat și câțiva specialiști de elită din sfera „secretă” a informațiilor. Și ce mi-a fost dat să aud m-a siderat: ambasadorii yankei pomeniți mai înainte sunt total neinspirați, ca să nu zic proști de-a binelea. Or fi ei diplomați de profesie, dar fiindcă nu sunt în cunoștință de cauză, habar n-au unde au fost trimiși și-i ia gura pe dinainte, considerându-ne coborâți din copaci. Ar trebui, ca să nu-l facă de râs, să fie rechemați urgent de mister Obama acasă. Cu toate astea, nu-mi schimb opinia de la finalul editorialului.)