Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.10.2015 15:02


A A

Mesajul PSD Dâmbovița cu ocazia Zilei Mondiale a Educației

Pe 5 octombrie se sărbătorește, de mai bine de două decenii,  Ziua Mondială a Educației și a Profesorului, zi desemnată de UNESCO drept aceea în care se recunoaște importanța muncii dascălilor și a educației, fapt ce îl deosebește pe om de celelalte făpturi însuflețite din univers.

Începută din familie și continuată, în mod tradițional, în școală, prin efortul comun al profesorilor și al elevilor, educația contribuie la devenirea omului, care-și împlininește, astfel,  menirea sa de ființă superioară ce urmărește explorarea orizonturilor în pregătirea  pentru viață. 

O educație de calitate este cheia unei reușite profesionale și, implicit, modalitatea prin care se poate asigura schimbarea în bine a lumii în care trăim. Acest deziderat s-a aflat în permanență în atenția guvernului condus de Partidului Social Democrat, dovedit și prin stabilirea unui cadru legislativ care să permită dezvoltarea unei culturi instituționale a calității educației și protecția beneficiarului de educație. Modificarea Legii Educației Naționale a rezolvat o parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul educațional preuniversitar, iar nedreptățile cu privire la tăierile salariale cu 25 % efectuate de guvernul condus de PDL au fost înlăturate.

Suntem convinși că mai sunt multe probleme importante de rezolvat pentru ca sistemul educațional din România să atingă  standardul dorit,  astfel încât școala și profesorul să se bucure de cel mai înalt prestigiu social, căci, numai așa se poate asigura formarea tinerilor capabili de a se integra într-o societate a cunoașterii aflată într-o dinamică permanentă.

Partidul Social Democrat aduce un omagiu celor care, de la catedră, exercită o vocație nobilă: aceea de a modela suflete, de a șlefui caractere, de a făuri oameni și urează tuturor profesorilor energie, inspirație și dăruire continuă în activitate, conștientizând importanța deosebită pe care aceștia o au în cadrul societății.                                  

 

Adrian Țuțuianu

Președinte PSD Dâmbovița



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Filiala Târgoviște a Academiei Oamenilor de Știință din România are o nouă conducere
Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale