Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



17.04.2018 01:25

Ultima oră: dezamăgit profund de relația cu conducerea centrală a liberalilor,


A A

Marius Caravețeanu a demisionat din fruntea PNL Dâmbovița

Marius Caravețeanu a demisionat din fruntea PNL Dâmbovița

* Demisia, transmisă ieri oficial președintelui Ludovic Orban, conține pe scurt și motivele care au stat la baza acestei hotărâri aparent surprinzătoare a primarului orașului Răcari, iar printre rânduri se citește tensiunea uriașă creată în interiorul organizației PNL Dâmbovița

ANA MARIA POPESCU

 


 

În ultimele luni PNL Dâmbovița începuse să dea semne evidente de revigorare, însă iată că organizația județeană intră din nou într-o perioadă „neagră”, iar blestemul provizoratului care bântuie formațiunea politică de mai mulți ani se reîntoarce în „casa liberalilor”. Deși s-a chinuit să trezească la viață partidul, prin organizarea de diverse evenimente politice și nu numai, prin reluarea conferințelor de presă și îmbunătățirea comunicării cu cetățenii, cu presa locală dar și cu membrii de partid, Marius Caravețeanu a decis ieri să demisioneze din fruntea organizației județene a Partidului Național Liberal. Se pare că marea nemulțumire a lui Marius Caravețeanu este aceea că anumiți lideri din cadrul PNL Dâmbovița nu au înțeles, sau nu au vrut, să lucreze în echipă, fiecare și-a văzut de propriile interese, conducerea centrală a partidului le-a cam ținut isonul și astfel s-a produs o ruptură iremediabilă care a dus la demisia anunțată aseară. Motivele care au stat la baza demisiei au fost prezentate conducerii centrale a partidului, iar ieri, la ceas de seară, Marius Caravețeanu a susținut și o conferință de presă în cadrul căreia a dezvăluit o parte dintre nemulțumirile care l-au împins să demisioneze din funcția de președinte al PNL Dâmbovița. Pentru o corectă informare a opiniei publice, redăm integral textul demisiei, care ne-a fost remis ieri chiar la începutul conferinței de presă și care poate fi interpretat și ca un gest de onoare din partea unui lider politic.

Tensiuni mari se citesc printre rândurile demisiei 

Domnului președinte Ludovic Orban Subsemnatul Marius Florin Caravețeanu, președinte ales al organizației PNL Dâmbovița, la data de 3 mai 2017, vă înaintez DEMISIA din această funcție, începând cu data de 3 mai 2018. Apelez la acest demers deoarece detest minciuna, ipocrizia, lingușirea, parvenitismul. Mai mult, urăsc trădarea, dar mai ales pe trădători. Am crezut, domnule președinte, că în Partidul Național Liberal funcția nu schimbă oamenii. M-am înșelat! Din păcate. Cu nostalgie îmi amintesc două momente importante din viața mea politică: prima vizită a lui Ludovic Orban în biroul primarului orașului Răcari și prima vizită a lui Marius Caravețeanu în biroul candidatului la funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Ce vremuri! Marius Caravețeanu. Târgoviște, 16.04.2018. Se cuvine să remarcăm că din textul demisiei lipsesc formulele de adresare din introducere și încheiere, prin care de obicei se exprimă stima, respectul, considerația etc. Dacă ele nu există în text, tragem concluzia că nu mai există nici în relațiile dintre Marius Caravețeanu și Ludovic Orban.

„Nici dacă m-ar suna președintele Iohannis nu m-aș răzgândi”

Marius Caravețeanu a declarat: “Mi-am înaintat demisia din funcția de președinte al Organizației PNL Dâmbovița către Biroul Executiv Național, Biroul Permanent Național, bineînțeles președintelui Ludovic Orban și nu în ultimul rând Biroului Politic Județean. Am depus demisia cu intrarea în vigoare cu data de 3 mai, atunci când se împlinește și un an de când am fost ales președinte. În primul rând vreau să adresez cuvinte de mulțumire membrilor PNL care m-au susținut în această perioadă, începând cu alegerea în această funcție... Mulțumesc presei pentru modul în care am colaborat în acest an, cu bune și cu rele, cu experiență sau cu mai puțină experiență. Mulțumesc echipei Biroului Politic Județean, ce-i drept nu întregii echipe, ci acelei echipe care a vibrat alături de mine în această perioadă și alături de care am încercat să ieșim dintr-un imobilism. Am încercat acest lucru, dar opinia mea este că nu suntem acolo unde mi-aș fi dorit eu, mai este foarte mult de muncă... Dar, în condițiile în care există un scurcircuit de colaborare, de dialog, cu conducerea națională, un scurtcircuit care este din cauza unor colegi pe care îi consideram în echipă, am decis să fac acest lucru asumându-mi gestul demisiei. A nu se înțelege că există un singur motiv sau o singură persoană, ci în paharul cu nemulțumiri aproape în fiecare zi s-a mai adăugat câte o picătură, de cele mai multe ori picăturile amare, iar paharul a dat pe exterior. În aceste condiții, prim-vicepreședinții vor prelua funcția după intrarea în vigoare a demisiei mele. În această perioadă îmi doresc să punem la punct tot ceea ce înseamnă partea administrativă, financiară, mai avem situații incerte în anumite organizații pe care vrem să le deblocăm și sunt convins că vom reuși acest lucru. Motivele sunt mai multe, dar în principal motivul este acest scurtcircuit de comunicare cu conducerea națională, nu mai vibrăm, nu mai suntem pe aceeași lungime de undă... Nu mă pitesc după deget și îl nominalizez printre motive pe colegul Gabriel Grozavu, care în opinia mea este cel mai mare rău care se poate întâmpla politicii liberale dâmbovițene. Chiar dacă am fost atenționat în urmă cu un an de zile, timpul a dovedit că din punctul acesta de vedere cei care mă atenționau au avut dreptate”. De asemenea, Marius Caravețeanu a prezentat și alte motive ale demisiei: „Este spre binele organizației. Am vrut să existe un timp suficient pentru redresarea acestei situații până la alegeri”, adăugând că „nu poți să nu ai o colaborare cu conducerea națională”. Președintele demisionar al PNL Dâmbovița a mai spus că „politica este un sport de echipă și, dacă echipa nu merge, e bine să-și dea demisia antrenorul”, spunând că și-ar fi dorit o relație de colaborare mai bună și cu primarii liberali din județ. „Am ales să fac, deocamdată, un pas în spate. Dar rămân un membru PNL care va contribui la dezvoltarea Partidului Național Liberal”, a mai declarat aseară Marius Caravețeanu, asigurând opinia publică, prin intermediul presei, că nici dacă l-ar suna președintele Iohannis personal, nu ar reveni asupra deciziei.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier cu acces direct la Autostrada A3
Evoluția forței de muncă și șomajului în județul Dâmbovița
Programul „Masă Sănătoasă", extins în județul Dâmbovița
Turismul, în creștere în Dâmbovița
„Tinere mame defavorizate, sprijin pentru creșterea copiilor”
Se fac investiții în societățile din industria de Apărare
Investiții masive în infrastructură
„Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!”
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Precizări despre regulile campaniei electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale