Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii Sale. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei. Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se uneşte cu inima Fiului, simţind dumnezeieşte durerile lumii şi alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni şi nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toţi credincioşii. Nici timpul, nici spaţiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndureraţi şi inspirând Biserica Fiului ei. O veche tradiţie spune că Sfântul Apostol Toma, care propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în India, nu a putut fi de faţă la înmormântare, ci a venit după trei zile. El i-a rugat pe Apostoli să deschidă mormântul, pentru a vedea şi el trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când Apostolii au deschis mormântul, n-au mai găsit în el trupul Fecioarei. Au găsit numai fâşiile şi giulgiul. De aici şi credinţa, că trupul Fecioarei fusese înălţat la Fiul şi Dumnezeul ei, ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărăţească cu El, făcând astfel ca firea noastră să urce în împărăţia cea veşnică, nu numai prin Fiul Său, ci şi prin Maica Sa. Deci prin lucrarea Sa providenţială, Dumnezeu a făcut ca unul din Apostoli să întârzie, pentru a face posibilă deschiderea mormântului şi astfel, descoperirea acestei taine (că trupul său fără boală şi fără pată păcatului n-a putut sta în pământ, n-a putut fi supus putreziciunii). Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbeşte despre această taină a prezenţei Fecioarei în inima lumii şi în viaţa Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământeşti şi cele cereşti, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, naşterea Fiului lui Dumnezeu din ea fecioreşte firea umană şi sfinţeşte întreaga creaţie, iar moartea ca despărţire vremelnică a sufletului de trup arvuneşte viaţă, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie şi veşnicie, dintre timp şi eternitate, dintre libertate şi har. Adormirea Maicii Domnului este aşadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veşnică pentru noi se împleteşte cu prezenţa permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viaţa lumii, până la sfârşitul veacurilor.

Pr. dr. Gheorghe Manole, Parohia Alba Târgovişte