Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



21.11.2014 00:20

Astăzi, mare sărbătoare creștin-ortodoxă


A A

Maica Domnului, ocrotitoarea creștinilor

Maica Domnului, ocrotitoarea creștinilor

Pe 21 noiembrie, Biserica noastră sărbătorește intrarea Maicii Domnului în Biserică, adică momentul când este dăruită unei vieți sfinte care se desfășura în cadrul religios ce avea în centru Templul din Ierusalim. Pentru a înțelege mai bine rolul său în viața noastră duhovnicească și relația care există între ea, ca mamă a Domnului Hristos, și El, ca Fiul al său, dar și ca Dumnezeu al tuturor, vom ilustra două episoade ce sperăm să argumenteze aceste realități.

În primul rând, în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, ne este istorisită prima minune pe care o înfăptuiește Domnul nostru Iisus Hristos, cu prilejul participării la o nuntă din localitatea Cana din ținutul Galileii. Știm cu toții că Mântuitorul transformă apa în vin, când cei de la nuntă constată că nu le este de ajuns. Sfântul Apostol Ioan ne relatează că „sfârșindu-se vinul, a zis Mama lui Iisus către El: nu mai au vin” (Ioan 2, 3). Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă delicatețea și bunul simț cu care Maica Domnului înaintează o rugăminte către Fiul său și Dumnezeu. Cu alte cuvinte, putem interpreta astfel: „Eu știu că Tu ești Dumnezeu și pe toate le cunoști dar, dacă vrei, dacă e timpul, dacă este spre folosul lor, fă-le o minune și ajută-i în această problemă care s-a ivit chiar la acest moment important”.

Deși aparent Mântuitorul dă impresia că ar refuza să îi ajute, pe motiv că ceasul Său n-a venit încă, adică ei nu cred în El, după cum ne ajută să înțelegem aceste cuvinte Sfântul Ioan Gură de Aur, Maica Domnului le spune celor care serveau la nuntă: „Să faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5). Și astfel, Domnul Hristos face minunea de a transforma apa în vin și nuntașii s-au mirat afirmând: „Orice om pune întâi la nuntă vinul cel bun și când se amețesc pune pe cel mai slab, dar voi ați ținut vinul cel bun până acum” (Ioan 2, 10). Observăm aici rolul pe care l-a avut Mama lui Iisus în înfăptuirea minunii.

Observăm că ea cunoaște inima plină de bunătate și iubire a Fiului ei. În al doilea rând, medităm la alt lucru ce ne vorbește despre Maica Domnului și despre legătura dintre ea și Domnul Hristos. În icoana unde este prezentată Adormirea Maicii Domnului, vedem pe Domnul Iisus primind-o în brațele Lui, reprezentat de un prunc înfășat. Dacă Mântuitorul a fost îngrijit și protejat atunci când era copil de Maica Domnului, iată că acum, când ea trece prin moarte, El Însuși Se coboară să o primească, inversând purtarea Lui ca prunc în brațele ei. Iubirea Lui față de ea este tot atât de afectuoasă ca și iubirea ei față de El. În persoana ei a simțit și simte Iisus cel mai mult iubirea omenească față de El și în afecțiunea Lui față de ea se include o afecțiune față de om, în general, față de mamele umane și de iubirea lor pentru fiii lor.

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte și culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă și manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ține seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui. Ea e darul cel mai de preț făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplătește cu nenumăratele Sale daruri.

 

preot Denis Lupoiu, Parohia Moroeni I



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale