Pe 21 noiembrie, Biserica noastră sărbătoreşte intrarea Maicii Domnului în Biserică, adică momentul când este dăruită unei vieţi sfinte care se desfăşura în cadrul religios ce avea în centru Templul din Ierusalim. Pentru a înţelege mai bine rolul său în viaţa noastră duhovnicească şi relaţia care există între ea, ca mamă a Domnului Hristos, şi El, ca Fiul al său, dar şi ca Dumnezeu al tuturor, vom ilustra două episoade ce sperăm să argumenteze aceste realităţi.

În primul rând, în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, ne este istorisită prima minune pe care o înfăptuieşte Domnul nostru Iisus Hristos, cu prilejul participării la o nuntă din localitatea Cana din ţinutul Galileii. Ştim cu toţii că Mântuitorul transformă apa în vin, când cei de la nuntă constată că nu le este de ajuns. Sfântul Apostol Ioan ne relatează că „sfârşindu-se vinul, a zis Mama lui Iisus către El: nu mai au vin” (Ioan 2, 3). Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă delicateţea şi bunul simţ cu care Maica Domnului înaintează o rugăminte către Fiul său şi Dumnezeu. Cu alte cuvinte, putem interpreta astfel: „Eu ştiu că Tu eşti Dumnezeu şi pe toate le cunoşti dar, dacă vrei, dacă e timpul, dacă este spre folosul lor, fă-le o minune şi ajută-i în această problemă care s-a ivit chiar la acest moment important”.

Deşi aparent Mântuitorul dă impresia că ar refuza să îi ajute, pe motiv că ceasul Său n-a venit încă, adică ei nu cred în El, după cum ne ajută să înţelegem aceste cuvinte Sfântul Ioan Gură de Aur, Maica Domnului le spune celor care serveau la nuntă: „Să faceţi orice vă va spune” (Ioan 2, 5). Şi astfel, Domnul Hristos face minunea de a transforma apa în vin şi nuntaşii s-au mirat afirmând: „Orice om pune întâi la nuntă vinul cel bun şi când se ameţesc pune pe cel mai slab, dar voi aţi ţinut vinul cel bun până acum” (Ioan 2, 10). Observăm aici rolul pe care l-a avut Mama lui Iisus în înfăptuirea minunii.

Observăm că ea cunoaşte inima plină de bunătate şi iubire a Fiului ei. În al doilea rând, medităm la alt lucru ce ne vorbeşte despre Maica Domnului şi despre legătura dintre ea şi Domnul Hristos. În icoana unde este prezentată Adormirea Maicii Domnului, vedem pe Domnul Iisus primind-o în braţele Lui, reprezentat de un prunc înfăşat. Dacă Mântuitorul a fost îngrijit şi protejat atunci când era copil de Maica Domnului, iată că acum, când ea trece prin moarte, El Însuşi Se coboară să o primească, inversând purtarea Lui ca prunc în braţele ei. Iubirea Lui faţă de ea este tot atât de afectuoasă ca şi iubirea ei faţă de El. În persoana ei a simţit şi simte Iisus cel mai mult iubirea omenească faţă de El şi în afecţiunea Lui faţă de ea se include o afecţiune faţă de om, în general, faţă de mamele umane şi de iubirea lor pentru fiii lor.

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui. Ea e darul cel mai de preţ făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplăteşte cu nenumăratele Sale daruri.

preot Denis Lupoiu, Parohia Moroeni I