La 40 de zile după Înviere, biserica creştină sărbătoreşte Înălţarea la cer, ultimul eveniment din activitatea pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Naşterea şi Înălţarea sunt cele două punţi care leagă creatura de Creator, pământul cu cerul, care împacă pe credincios cu Dumnezeu.

Cele două evenimente alcătuiesc axa creştinismului şi calea de lumină pe care trebuie să mergem mărturisind pe Hristos, ca Domnul şi Stăpânul lumii. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Paşti, Iisus se arătase de mai multe ori Apostolilor Săi, vorbindu-le de Împărăţia lui Dumnezeu şi convingându-i de realitatea Învierii Sale. Sosise timpul să se întoarcă iarăşi la Tatăl Său şi să primească cununa luptelor Sale, precum şi cinstea biruinţei Sale. Aceasta este taina pe care a explicat- o ucenicilor Săi în ajunul morţii Sale, când le-a zis: „Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume, iar acum las lumea şi mă întorc la Tatăl”.

În a 40-a zi de la Înviere, se arătă din nou ucenicilor şi îi mustră pentru ultima oară, pentru că au fost aşa de zăbavnici şi s-au îndoit de Învierea Sa, chiar şi după mărturia celor ce L-au văzut înviat. Le-a spus apoi că toate cele scrise despre El în lege, în psalmi şi în prooroci s-au îndeplinit întocmai şi că aşa trebuie să se întâmple, amintindu-le încă o dată că le va trimite putere de sus prin Duhul Sfânt. După aceea a ieşit cu ei împreună şi cu ceilalţi care erau de faţă şi au străbătut împreună străzile Ierusalimului, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, acolo unde Prea Sfânta Fecioară Maria, cu multe persoane credincioase, aştepta venirea Fiului Său. Iată că s-au găsit cu toţii şi o mare bucurie a cuprins inimile tuturor. Mântuitorul Iisus Hristos le-a mulţumit apoi tuturor celor care au fost alături de El în timpul vieţii Sale şi mai ales în timpul patimilor.

Evenimentul înălţării, odată cu semnificaţia sa teologică, ne atrage atenţia cu două precizări făcute de evangheli şti: prima - aceea că în timp ce se înălţa la cer, Mântuitorul îi binecuvânta pe cei de faţă, iar a doua precizare - că după Înălţarea Domnului, ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Aşadar, ultima imagine rămasă în mintea apostolilor a fost aceea în care Mântuitorul binecuvântează, aceasta fiind expresia iubirii lui Dumnezeu faţă de lume, iubire manifestată prin întrupare, jertfă, moarte şi înviere. Hristos este exemplul suprem al iubirii şi nu se putea despărţi altfel de cei ce l-au urmat, decât lăsându-le acest dar al binecuvântării. Lumea toată a rămas cu această binecuvântare, care se revărsa prin ucenicii Mântuitorului, până la sfârşitul veacurilor.

A doua problemă semnalată de evanghelişti este întoarcerea ucenicilor în Ierusalim cu bucurie mare. În general, despărţirile provoacă tristeţe, chiar lacrimi, însă în cazul de faţă nu a fost aşa. Într-adevăr, pe toţi care împlinesc învăţăturile Sale, Hristos îi trage la Sine. În umanitatea sa, Mântuitorul ne-a cuprins pe toţi şi implicit pe toţi ne trage spre El. Pentru poporul nostru, Praznicul Înălţării este cu atât mai important cu cât în această zi, în biserica de pe tot cuprinsul ţării, se face pomenirea Eroilor, a tuturor celor ce şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă, în lagăre şi închisori, pentru apărarea credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru păstrarea independenţei şi demnităţii neamului nostru românesc. Tot astăzi biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena.

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor!

Preot Constantin Rădulescu, Parohia Vişineşti