Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.04.2014 08:19

Editorial


A A

"Hoția pădurilor"


ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro


 

Primim la redacție sesizări de te iau durerile de cap. Și nici că-ți mai trec. Una dintre ele, caldă cum s-ar spune, este despre „țapinarii moderni care revoluționează DEX-ul”. Am citat titlul integral. Cuprinsul însă îl rezum, ca să vă faceți și dumneavoastră o idee despre jaful ca-n codru pe care înțeleg că nu se grăbește nimeni să-l oprească. Deși e la drumul mare!

 

Cum investigația jurnalistică s-ar putea întinde pe o perioadă îndelungată, nu putem să divulgăm deocamdată identitatea „țapinarilor”. Asta nu înseamnă că ei nu sunt cunoscuți ca niște cai breji atât printre pădurarii cinstiți, cât și prin birourile organelor abilitate întru stârpirea hoțiilor.

 

Din păcate înțelegem că-s prea mari cârdășiile care-i protejează pe criminalii pădurii de brațul lung al legii. Ăsta, se pare, e mai scurt decât al cozilor de topor care-și fac de cap prin diferite ocoale silvice și își pun aurul verde la propria butonieră. Județul Dâmbovița are și el exemplele sale. Dacă s-ar confirma fie și jumătate din acuzațiile cuprinse în sesizările primite la redacție, afacerea poate fi tranșată, fără tăgadă, ca una de tip criminal.

 

Tocmai de aceea ar trebui să nu ne lase indiferente „securile” care-și fac propria lege, inclusiv în zonele montane dâmbovițene. Cei care ne-au semnalat fenomenul sub pseudonimul „Hoția pădurilor” par să dețină informații prețioase pentru organele abilitate ale statului și le recomand ca sesizările lor să nu se fi oprit doar la presă.

 

Ei zic așa: „după ce în cursul anului 2013, la nivelul județului Argeș au fost declanșate ample controale vizând exploatările ilegale de material lemnos, doi «țapinari» (n. red. – cu nume și prenume) și-au transferat securile în zona montană a județului Dâmbovița, mai precis în arealul Parcului Național Bucegi și în zona de protecție a acestuia – localitățile Moroeni și Runcu”.

 

Interesant, nu? Apoi suntem asigurați că „transhumanța” n-ar fi fost posibilă fără complicitatea celor plătiți de statul român să păzească PĂDUREA. Asta n-ar mai fi o noutate, dar o consemnăm totuși.

 

În acest sens ne este indicat drept cap al răutăților un anumit domn „sever” de prin Ploiești, cu accent pe primul „e”. Împricinatul cică ar dispune după bunul plac de „mijloacele legale” prin care avizează, în disprețul regimului silvic, exploatarea de material lemnos de pe sute de ha, dezgolind munții de tezaurul lor silvic, cu o frenezie greu de oprit.

 

De vină ar fi doar dorința de îmbogățire rapidă a grupării cu pricina, chestie care n-ar putea avea succes de nu s-ar bucura și de cârdășii cu diverși „oameni ai legii”. Povestea capătă și accente comice când aflăm că țapinarului modern într-ale tehnicilor de jefuire a pădurilor dâmbovițene i se mai spune și „Dorinel-Făt-Frumos” pentru că taie într-un an cât alții în zece.

 

Performanțele toporului său cică ar fi impresionat până la lacrimi niște doamne sensibile la astfel de povești care le-au legănat, ani de-a rândul, somnul rațiunii prin ministere. Între timp, hărnicia „țapinarilor moderni” a pus la pământ codrii verzi de nu-i mai vezi.

 

Fierăstraiele lor protejate la nivel înalt au pricinuit pagube uriașe fondului forestier, chestie pe care o pricepe și-un copil, și au afectat iremediabil echilibrul ecologic, lucru pe care nu vor să-l priceapă cei care-i lasă pe țapinarii criminali să-și facă de cap.

 

P.S. Dacă Direcția Silvică Dâmbovița, Prefectura și Poliția n-au primit această sesizare de la „Hoția Pădurii”, uite că le dau gratis pontul ăsta, că nici eu n-am dat bani pe el! Până la urmă dar din dar se face raiul și mână de la mână poate că putem opri iadul pus la cale de țapinarii criminali.

 

 

 www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale