Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.10.2016 00:25

Scandal pe scena politico-administrativă dâmbovițeană


A A

Găești se retrage din ADI Apă

Găești se retrage din ADI Apă
Lucrările pentru realizarea stației de epurare și a rețelei de apă și canalizare din Găești au beneficiat de investiții financiare în valoare de 11 milioane euro prin Programul Operațional Sectorial

❚ Președintele ADI Apă, Alexandru Oprea, l-a acuzat pe edilul găeștean că riscă să bage orașul în faliment pentru că retragerea din ADI Apă, după ce localitatea a beneficiat de fonduri europene, atrage după sine corecții financiare de 100% ❚ Administrația locală de la Găești ar putea fi obligată să dea înapoi la Uniunea Europeană aproape 11 milioane de euro, bani folosiți în rețele de apă și stații de epurare, precum și cota de cofinanțare, cu care a fost de acord atunci când Compania de Apă a contractat împrumutul de 54 milioane lei, necesar pentru implementarea proiectelor pe POS Mediu ❚ Edilul din Găești, Gheorghe Grigore, susține că doar timpul va demonstra cine are și cine nu dreptate în tot acest scandal

ANA MARIA POPESCU

 


 

Decizia luată de Consiliul Local Găești de a se retrage din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apă și de a nu contribui astfel nici la majorarea capitalului social de la Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a stârnit un nou scandal pe scena politică și administrativă dâmbovițeană. Președintele ADI Apă, totodată și vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, revoltat de decizia luată de liberalii din Consiliul Local Găești a susținut o conferință de presă în cadrul căreia l-a acuzat pe edilului găeștean că îngroapă orașul în datorii și chiar riscă să-l bage în faliment pentru că retragerea din ADI Apă după ce localitatea a beneficiat de fonduri europene pe Programul Operațional Sectorial Mediu atrage după sine corecții financiare de 100%, ceea ce înseamnă că administrația locală de la Găești ar putea fi obligată să dea înapoi la Uniunea Europeană aproape 11 milioane de euro, bani care au fost investiți în rețele de apă, canalizare și stații de epurare. Ba mai mult, președintele ADI Apă, Alexandru Oprea, susține că administrația de la Găești ar trebui de asemenea să înapoieze și cota de cofinanțare cu care a fost de acord atunci când Compania de Apă a contractat împrumutul de 54 milioane lei pentru a acoperi partea de cofinanțare care era necesară pentru implementarea proiectelor pe POS Mediu.

Acestea fiind zise, Alexandru Oprea consideră că decizia Consiliului Local Găești de a se retrage din ADI Apă după ce s-a văzut cu problemele de apă și canalizare rezolvate din bani europeni nu este de bun augur, susține că i-a atenționat pe consilieri și primari de greșeala pe care o fac și de consecințele financiare pe care va trebui să le suporte și în același timp le-a precizat aleșilor liberali de le Găești că drumul până la ieșirea din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este unul lung, „ieșirea din joc” trebuie aprobată în Adunarea Generală a ADI Apă, iar reprezentanții celorlalte localități cu siguranță vor avea multe de obiectat vizavi de acest aspect și asta pentru că prin ieșirea unităților administrativ teritoriale din Asociație le sunt grav afectate și lor șansele de a mai beneficia de fonduri europene pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Așadar scandalul este abia la început și se pare că mai sunt și alte localități care vor să se retragă din ADI Apă.

„Ieșirea din Asociație trebuie să o aprobe Adunarea Generală a ADI Apă”

„Am asistat la o piesă din domeniul teatrului absurdului și pe această cale dau și o veste bună locuitorilor județului Dâmbovița, primarul fotbalist de la Găești a rezolvat problema corecțiilor și a dificultăților financiare prin care trece Compania de Apă Târgoviște. De ce spun că a rezolvat acest lucru?! Dumnealui a decis, unilateral, retragerea din ADI Apă. Am încercat să aduc la cunoștința consilierilor care sunt consecințele juridice și materiale ale acestei hotărâri. Le-am spus că este dreptul dumnealor suveran, dumnealor au aprobat un proiect de hotărâre prin care solicitau ieșirea din ADI Apă. Vreau să vă spun că unitatea administrativ teritorială Găești a beneficiat de investiții în valoare de nu mai puțin de 11 milioane de euro prin Programul Operațional Sectorial. Atât prin contractul pe care l-au semnat privind constituirea ADI, cât și prin contractul de finanțare sau prin împuternicirea pe care au dat-o operatorului regional, în speță Companiei de Apă, de a semna contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene și-au asumat faptul că realizează acele investiții, iar acele investiții însemnau niște kilometri de rețea de apă, niște kilometri de rețea de canalizare și niște stații de epurare, în speță la Găești au fost o stație de epurare și niște rețele, cum de asemenea s-au aprobat niște indicatori, adică un număr de abonați noi, un număr de branșamente. Aceste investiții au fost finalizate, au o valoare de 11 milioane de euro. Sigur că este strigător la cer ca în momentul în care ți-ai văzut calul legat la gard să vrei acum să ieși din ADI Apă, dar haide să vedem care sunt consecințele juridice. Consecințele juridice spun că în momentul în care nu ai realizat indicatorii sau dacă ai beneficiat de finanțare pe POS Mediu și acea finanțare s-a dat în niște condiții, printre care aceea de a fi membru al unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară și de a fi operat de un operator, care se numește Compania de Apă, și tu dorești să ieși, nu mai vorbim de faptul că ieșirea din Asociație trebuie să o aprobe Adunarea Generală a ADI Apă, în primă instanță ar trebui dați înapoi acești 11 milioane de euro. Eu mă bucur dacă primarul a prevăzut această sumă în bugetul Primăriei Găești. A doua consecință este faptul că nerealizându-se indicatorii va fi 100% corecție pe tot programul european, iar 110 milioane de euro înseamnă corecție pe care la fel cred că domnul primar a prevăzut-o în bugetul unității administrativ teritoriale Găești. Și nu în ultimul rând trebuie dată înapoi acea cotă de cofinanțare, acel împrumut de 540 miliarde lei vechi pe care Compania l-a luat mandatată fiind de către ADI Apă prin semnătura celor care făceau parte din ADI, chiar dacă nu se numește domnul Grigore și la momentul acela se numea Toader sau cine conducea unitatea administrativ teritorială Găești, s-a dat un mandat, s-a semnat un contract, deci consecințele juridice sunt extrem de grave pentru acea decizie. Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere faptul că neîndeplinirea indicatorilor și a prevederilor din contractul de finanțare pe POS 1 de Mediu va atrage imposibilitatea unităților administrativ teritoriale din județul Dâmbovița de a mai beneficia de finanțare pe Programul Operațional de Infrastructură Mare și nu mi se pare corect dacă orașele și municipiile județului și-au asigurat în procent de peste 85% necesarul de rețele de apă, canal, de stații de epurare, ca localitățile care sunt incluse în POIM, nu mai puțin de 57 de localități, să nu beneficieze de această finanțare. Deci consecințele juridice sunt extrem de dure, nu mai vorbesc de cele materiale, și rămân la ideea că domnul primar nu a analizat consecințele”, a declarat președintele ADI Apă, Alexandru Oprea.

„Timpul va confirma cine are dreptate”

La rândul său, deranjat de limbajul folosit de președintele ADI Apă, primarul de la Găești, Gheorghe Grigore, susține că doar timpul va demonstra cine are și cine nu dreptate în tot acest scandal. De asemenea edilul susține că oamenii din localitate au salutat decizia Consiliului Local de a ieși din ADI Apă, iar acest lucru este tot ceea ce contează în momentul de față pentru echipa administrativă de la Găești, în rest primarul Gheorghe Grigore refuză să intre în alte discuții și polemici pe marginea subiectului.

„Atâta timp cât domnul Oprea are limbajul acesta de miștocar, mă face primar fotbalist, eu nu am să-i dau nicio replică... Un limbaj de doi lei, nu am ce să comentez. Eu nu intru în polemici și discuții cu persoane care au limbaj de mahala. Timpul va demonstra cine are dreptate. În al doilea rând pulsul orașului este extraordinar după ședința Consiliului Local, pentru că asta mă interesează pe mine, nu ceea ce comentează Alexandru Oprea. Timpul va confirma cine are dreptate, pulsul orașului este extraordinar pe măsura pe care am luat-o și pe care mi-am asumat-o și nu intru în polemici publice cu cel care mă face primar fotbalist, nu mă cobor la limbajul domnului Oprea”, ne-a declarat primarul orașului Găești, Gheorghe Grigore.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Mii de candele aprinse la "Calea Luminii"
Învierea Domnului - bucuria și speranța noastră
PSD are 1482 de candidați pentru toate consiliile locale din județ
4.800 de șoferi amendați pentru viteză
Orașul Titu anunță finalizarea proiectului ”Reabilitare și extindere spații verzi în oraș Titu”
Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
Cristian Stan și Corneliu Ștefan și-au depus candidaturile la Primăria Târgoviște și Consiliul Județean
Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Târgoviște
Fiscul dâmbovițean a pus ochii pe saloanele de înfrumusețare
Crește numărul de salariați în județul Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale