Scrisoare către presă

Teatrul „Tony Bulandra” continuă să asigure un spaţiu expoziţional – în lipsa unei galerii de artă; acest act cultural a fost declanşat în 2013, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, asigurând consumatorilor de artă plastică o ritmicitate nemaiîntâlnită, dar şi garanţia valorii.

Fiecare expoziţie a fost deschisă în prezenţa artiştilor, dar şi a criticilor de specialitate, în faţa unui public interesat, în general tânăr. Ne este apropiată ideea de întâlnire a artelor, mai ales că Teatrul este o artă de sinteză. În ultimii ani, în căutarea unui limbaj universal, teatrul circulând în lume, spectacolele au devenit din ce în ce mai vizuale şi mai expresive, apelând la comunicarea nonverbală. Spectacole precum „Bacantele”, „Visele călătorilor de pe Titanic”, „Deliruri”, „Frida – Impresii”, „O vară fierbinte pe Iza”, „Brâncuşi – Sărutul”, „Miró”, „Inventatorul iubirii”, „Satierikon” şi aşa mai departe, au reprezentat obiecte de cercetare spectaculară în adevărate tablouri vivante, mişcate în linia dansului contemporan, create de regizori şi scenografi vizionari. În aceste spectacole, impresia creată de imagine se naşte nemijlocit, prin impact aproape violent şi nu are neapărat nevoie de un suport cultural elitist.

Aceste spectacole educă ochiul şi urechea în ideea de frumos, într-o manieră nedidactică, ducând la naşterea unei nevoi pentru teatru, o nevoie care nu vine dintr-o necesitate imediată. Expoziţia cu care întâmpinăm publicul în luna octombrie este semnată de Aurel Bulacu, un artist de marcă, omagiat de revista Uniunii Artiştilor Plastici „Forma”, în numărul 16/2014, revistă publicată la Deva, dar disponibilă şi pe internet. La pagina 34 a acestui număr al revistei, întâlnim articolul „Cântarea Cântărilor pentru barbari”, scris de Oliv Mircea. Aici aflăm că pentru artist, CORPUL, în principal cel feminin – nu are valoare decât dacă îi stăpânim energia şi apoi îl exploatăm până la sânge, pentru a-l folosi în producţia unui ambient.

Tehnici ale corpului sau aplicate corpului, energia vitală şi sclipirile ei arhaice, ritualuri corporale primitive, ilustrând o religiozitate difuză, toate sunt încorporate în reprezentări profane care se aşează în descendenţa unei modernităţi care nu a încetat să fie „fecundată” creativ în artele vizuale de un Picasso, de un Modigliani, de un Bonnard, de un Balthus, de un Bacon şi aşa mai departe

. „Fenomenul erosului devine în abordarea artistică a lui Aurel Bulacu tema originară şi sarcina principală a gândirii nemetafizice şi a demersului său artistic”, spune Oliv Mircea.

Şi prin această expoziţie, teatrul nostru se poziţionează printre instituţiile de cultură deschise către forme şi mişcări noi, dovedind o bună percepţie a fenomenului manifestărilor plastice contemporane. Aşa înţelege teatrul să-ţi manifeste vitalitatea şi curiozitatea. El nu se închide în ceea ce numim peiorativ „provincialism”, nu alunecă în banal, nu coboară ştacheta, ci se plasează dincolo de „curente”, în scara valorilor permanente.

McRanin