Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



07.10.2015 00:25

Îngrijorare pentru conducerea Consiliului Județean


A A

Doar jumătate din banii pe OG 28 au fost decontați

Doar jumătate din banii pe OG 28 au fost decontați
Până la data analizei efectuate de CJD, s-au decontat lucrări în valoare de 20.839.039 lei

❚ Situația, alarmantă pentru forul administrativ județean, se datorează faptului că, în unele comune, constructorii pierd vremea și nu prezintă documentele necesare decontării lucrărilor pe care le-au executat pentru a-și putea încasa sumele cheltuite ❚ Pentru a redresa situația, președintele CJD, Adrian Țuțuianu, va convoca la discuții primarii acestor comune, dar și constructorii, pentru a găsi soluții urgente ❚ „Sunt lucrări în curs unde constructorii nu lucrează, sunt lucrări în curs unde au făcut lucrări, dar nu au adus documentele necesare decontării, sunt situații în care sunt proceduri de achiziție publică nefinalizate... Trebuie să știu care sunt posibilitățile de cheltuire a banilor, în așa fel încât să realocăm ceea ce nu se poate cheltui într-o localitate sau alta sau pe un obiectiv de investiții sau altul”, a explicat Adrian Țuțuianu ❚ Și Consiliul Județean are de decontat aproape 3,5 milioane lei pentru lucrările care s-au executat la drumul din munte, numai că autoritățile județene nu pot depune documentația, deoarece cel care a proiectat drumul a decedat și actele au rămas fără semnătură

ANA MARIA POPESCU

 


 

Guvernul dă bani, dar nu-i bagă și în sac! Asta pare să le fi spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița primarilor și constructorilor după ce a constatat că aceștia cam pierd vremea și nu prezintă documentele necesare decontării lucrărilor pe care le-au executat pentru a-și putea încasa sumele cheltuite. Șeful forului administrativ județean a efectuat recent o analiză a stadiului de decontare a alocărilor primite pe Ordonanța 28 și s-a declarat dezamăgit de faptul că până acum s-au decontat lucrări a căror valoare nu depășește jumătate din suma alocată de Guvern.

„Deși am făcut eforturi deosebite, nivelul de decontare a lucrărilor este mic”

Această situație îl nemulțumește pe președintele CJD, Adrian Țuțuianu, care a anunțat că îi va chema la raport - din nou - pe primari și constructori ca să depisteze care este problema pentru care aceștia nu se înghesuie să termine lucrările și să încaseze banii. Șeful CJD vrea să știe clar cum stau lucrurile și care este stadiul lucrărilor, pentru a regândi problema și a reloca fondurile în localitățile unde autoritățile și constructorii se țin de treabă...

„Am făcut o analiză a stadiului de decontare a alocațiilor de la bugetul de stat pe anul 2015 în Programul Național de Dezvoltare Locală (Ordonanța 28/2013). Deși am făcut eforturi deosebite, nivelul de decontare a lucrărilor este mic. Practic, sunt pus în situația să cer bani, dar colegii noștri din teritoriu nu au făcut demersurile necesare pentru a impulsiona constructorii și a aduce situații de lucrări. Până la data analizei noastre, s-au decontat lucrări în valoare de 20.839.039 lei dintr-o alocare efectivă, ca și credit bugetar, de 55.371.107 lei, iar creditele de angajament sunt de peste 80 milioane lei. Mi-am propus să mai strâng o dată toți constructorii, să strâng toți primarii ca să vedem care sunt motivele pentru care nu se fac decontări. Și aici avem mai multe tipuri de situații, sunt lucrări în curs unde constructorii nu lucrează, sunt lucrări în curs unde au făcut lucrări, dar nu au adus documentele necesare decontării, sunt situații în care sunt proceduri de achiziție publică care nu au fost finalizate... Eu trebuie să știu care sunt posibilitățile de cheltuire a banilor, în așa fel încât să realocăm ceea ce nu se poate cheltui într- o localitate sau alta sau pe un obiectiv de investiții sau altul”, a explicat președintele CJD.

O situație specială și la CJD

Și Consiliul Județean are de decontat aproape 3,5 milioane lei pentru lucrările care s-au executat la drumul din munte, numai că autoritățile județene nu pot depune deocamdată documentația pentru decontare, deoarece cel care a proiectat drumul a decedat, documentele au rămas fără semnătură, iar acum este nevoie de realizarea unei proceduri de achiziție pentru ca alt proiectant și diriginte de șantier să avizeze lucrările deja executate.

„Avem și noi o situație specială, deși am făcut lucrările la drumul din munte nu putem face decontări, situație generată de decesul celui care a proiectat drumul, ceea ce ne-a obligat la o nouă procedură de achiziție publică, astfel încât să ne dea dirigintele și proiectantul și ei să avizeze ceea ce s-a executat până acum... Deci avem aproape 3,5 milioane lei nedecontați, nu pentru că nu sunt lucrările executate, ci pentru că nu putem să depunem documentele potrivit legii”, a declarat președintele CJD, Adrian Țuțuianu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Mii de candele aprinse la "Calea Luminii"
Învierea Domnului - bucuria și speranța noastră
PSD are 1482 de candidați pentru toate consiliile locale din județ
4.800 de șoferi amendați pentru viteză
Orașul Titu anunță finalizarea proiectului ”Reabilitare și extindere spații verzi în oraș Titu”
Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
Cristian Stan și Corneliu Ștefan și-au depus candidaturile la Primăria Târgoviște și Consiliul Județean
Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Târgoviște
Fiscul dâmbovițean a pus ochii pe saloanele de înfrumusețare
Crește numărul de salariați în județul Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale