ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro

Trecerea prematură în eternitate a lui Dinu Patriciu a repornit ieri motoarele maşinăriei de tocat mărunt destine de vedete, indiferent pe ce scenă au evoluat ele. Apetitul unor jurnalişti de a le dezgropa vieţile, cu tot ce au avut ele, şi bun şi rău, s-a dovedit a fi jenant de fiecare dată. Nu ca intenţie, ci ca modalitate de realizare. Spun asta cu atât mai mult cu cât jurnaliştii n-au manifestat acelaşi interes pentru destinele respectivelor personalităţi remarcabile, în timpul vieţii acestora.

Cum ar spune-o un hâtru slobod la gură: „Bine că a murit, ca să aflăm ce mare a fost”. Cam aşa se întâmplă acum şi cu Dinu Patriciu, Dumnezeu să-l odihnească, despre care poporul află cu întârziere că a fost un mare om, un mare caracter, un bonom, un profesionist de top în afaceri, un politician redutabil. Bonus, un suflet trist rănit în dragoste, care nu s-a sfiit să recunoască, la valoarea lui, că „banii nu aduc fericirea”.

Aşadar, iată cum Dinu Patriciu avea în biografia sa toate ingredientele unui destin public de excepţie care ar fi trebuit să facă mare audienţă în timpul vieţii sale pământeşti şi să constituie, cu ajutorul jurnaliştilor, un adevărat model de urmat pentru tânăra generaţie.

Din păcate, cu ajutorul dezinteresat (?) al presei tabloide, modelele au devenit piţipoancele şi cocalarii, interlopii şi „asistentele” care schilodesc limba română şi se despoaie în ziare şi în direct pe televiziunile naţionale. De ieri, de când şi-a încheiat socotelile cu treburile lumeşti, viaţa lui Dinu Patriciu a revenit în forţă pe micile ecrane prin necroloagele mai mult sau mai puţin inspirate, pe care i le-au făcut şi cei ce l-au cunoscut bine, şi cei ce nu l-au cunoscut deloc dar care s-au simţit datori să se aflen treabă, când o jurnalistă îi întreabă.

Chestia asta mi s-a părut întotdeauna de-a dreptul indecentă şi chiar imorală şi mi-a reamintit ieri de o fază care mi s-a întâmplat acum un an, când eram sunată insistent de o realizatoare de la o televiziune naţională ca să vorbesc despre o artistă (devenită şi mai mare vedetă post-mortem!) pe care însă nu o cunoscusem personal, dar asta nu părea să conteze deloc pentru respectiva jurnalistă. Am refuzat-o politicos, în repetate rânduri, spunându-i ceea ce spun şi acum, când mulţi vorbesc despre Dinu Patriciu, deşi puţini l-au cunoscut cu adevărat: este indecent să te foloseşti de imaginea unei personalităţi, mai ales atunci când ea nu mai este în viaţă, doar ca să ţi-o aureolezi pe a ta, inventând poveşti ilogice pe care defunctul nu le mai poate infirma.

Concret, am mari îndoieli de exemplu că Dinu Patriciu, cel atât de hăituit politic în ultimii ani din cauza determinării cu care şi-a apărat convingerile şi a tăriei sale de caracter, ar fi putut lăsa PNL-ului un testament politic oral pentru a se combina cu PDL-ul, cu atât mai mult cu cât fosta Alianţă D.A. (PNL-PD) eşuase lamentabil cu ani în urmă, lăsând mari cicatrici pe obrazul partidului său de suflet.

Dacă Dinu Patriciu şi-ar fi dorit cu adevărat aşa ceva în timpul vieţii sale, putea să-şi facă publice proiectele politice, inclusiv prin mijloacele de presă pe care le patrona. Şi cu siguranţă, dacă ar fi făcut-o, nu ar fi auzit din gura lui Traian Băsescu: „Ruşine, Dinu Patriciu!” şi nici nu ar mai fi suferit prigoana care, în bună măsură, sunt sigură că i-a grăbit sfârşitul.

Pe final, mai zic doar atât: cei care-l ridicau ieri în slăvi post-mortem pe Dinu Patriciu pentru convingerile sale de dreapta, pentru calităţile lui profesionale şi artistice, dar şi pentru opera lui umanitară, prea puţin cunoscute de publicul larg, s-ar fi cuvenit să-i fie scut viu pentru a-l apăra, cât a fost în viaţă, de prigonitorii săi politici, cu care-i văd acum înfrăţiţi electoral. Dumnezeu să-i ierte păcatele lui Dinu Patriciu, iar foştilor prieteni deveniţi colegi de partid cu duşmanii săi (după ce-au ajuns parlamentari cu voturile PSD-ului!), să le dea mintea românului cea de pe urmă!

www.alinamavrodin.ro