În toamna anului 1918, ca urmare a înfrângerilor suferite pe fronturile de luptă din partea statelor Antantei, în rândurile cărora s-a aflat şi România, şi a loviturilor primite din partea mişcărilor de eliberare naţională a popoarelor asuprite, monarhia austro-ungară s-a prăbuşit.

Pentru înăbuşirea mişcării de eliberare naţională a românilor şi a altor popoare şi mai ales pentru a împiedica dreptul lor la autodeterminare, autorităţile ungare, care refuzau să se retragă din Transilvania, au instaurat în teritoriul român un crunt regim de teroare, căruia i-au căzut victime mii de români. Actele de teroare, care au culminat cu masacrul înfiorător de la Beliş, i-au convins pe conducătorii mişcării naţionale a românilor de necesitatea constituirii unor organe proprii de ordine şi informaţii, denumite Gărzile Naţionale. Acestea erau menite a apăra populaţia românească majoritară împotriva elementelor naţionalist-şovine ungare, a realiza ordinea internă în teritoriul eliberat de ele şi a asigura securitatea marilor întruniri populare în favoarea unirii cu România.

Ele au reuşit, la scurt timp, să restabilească viaţa normală în satele şi oraşele transilvănene, reprimând actele anarhice şi teroriste, oferind protecţia cetăţenilor, organizând paza înarmată la sediile unor instituţii, în gări şi la poduri, la depozitele de alimente etc. Gărzile naţionale româneşti s-au dovedit a fi necesare atât în cursul lunii noiembrie, cât, mai ales după hotărârile istorice de la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, când guvernul ungar, în dorinţa disperată de a menţine cu orice preţ „integritatea teritorială a Ungariei”, prin autorităţile sale locale, dar mai ales cu ajutorul deta- şamentelor militare şi al organizaţiilor terorist-diversioniste ce se înfiripau, a organizat o serie de acţiuni menite să împiedice pe românii din Transilvania să-şi exprime dorinţa de libertate naţională şi socială.

De asemenea, au avut şi unele atribuţii informative şi contrainformative, trebuind să descopere şi să aducă la cunoştinţa Consiliului Naţional Român Central acţiunile elementelor naţionalist-şovine ungare şi ale serviciilor de spionaj ungar, care acţionau împotriva intereselor românilor. În timp ce delegaţii români participanţi la lucrările Adunării Naţionale de la Alba Iulia aduceau la cunoştinţa maselor de români hotărârile istorice din 1 Decembrie 1918, militarii Regimentului 39 Debreţin au întâmpinat cu focuri de mitraliere pe românii adunaţi în Piaţa Lăpuşului Românesc.

În raportul privind masacrul antiromânesc din comuna Lăpuşului Românesc, înfăptuit de S.M.S., sunt înfăţişate numele celor 26 de români asasinaţi în mod sălbatic de teroriştii unguri, cărora li s-au adăugat peste 90 de răniţi. Secţia Militară Secretă a cercetat şi celelalte crime săvâr- şite de teroriştii unguri împotriva populaţiei româneşti. În zilele de 30 noiembrie/12 decembrie – 1/13 decembrie 1918, delegaţia desemnată de Adunarea Naţională de la Alba Iulia s-a prezentat regelui Ferdinand şi i-a înmânat Declaraţia Unirii Transilvaniei cu România, eveniment ce a consfinţit, în mod oficial, actul unirii.

De menţionat că siguranţa membrilor acestei delegaţii după ce a trecut Munţii Carpaţi, a fost asigurată de poliţiştii români. După ce au trecut lanţul Carpaţilor în Transilvania şi Banat, trupele române şti au fost sprijinite în realizarea măsurilor de ordine şi siguranţă pentru o perioadă de timp de Gărzile Naţionale şi de Secţia Militară Secretă. Acţiunea creării organelor de poliţie, siguranţă generală şi jandarmeriei rurale în teritoriile ce s-au eliberat de sub dominaţia străină şi s-au unit cu România a fost un proces istoric legitim, menit a instaura ordinea, liniştea şi a asigura respectarea legilor în statul unitar român.

Compartimentul relaţii publice al IPJ Dâmboviţa