GEORGE COANDĂ

…că aşa-i la români. Nu aş fi revenit critic asupra celebrării acestui eveniment istoric care, pe bună dreptate, trebuie marcat cu străduire, în aşa fel încât să rămână adânc încrustat în minte şi inima românilor, dacă nu aş fi constatat că i se pun piedici la tot pasul. Am spus că ar trebui marcat, dar asta este dorinţa mea. Şi nu numai a mea. Dar, aşa cum au mers lucrurile până acum, startul a fost copios ratat, şi la nivelul Parlamentului, şi la cel al Preşedinţiei, şi la cel al Palatului Victoria. Suntem la jumătatea anului Centenarului şi tot, conform „bunului” obicei al neamului românesc, se bifează câte ceva ca să fie… de ochii lumii. Şi, cu riscul de a fi luat la bobârnac de fel de fel de oportunişti şi de piţifelnici, realitatea istorică mă obligă să amintesc că atunci când s-a împlinit un veac de la dobândirea Independenţei de stat a României, pregătirea evenimentului a început în forţă cu un an şi mai bine înainte, iar în 1977 acel Centenar a cunoscut o eclatanţă fără precedent, chiar dacă a fost înfăşurat în faldurile „naţional comunismului”. O fi fost aşa, dar ca exemplu, acel Centenar al independenţei poate fi un imbold. Din păcate, Centenarul Marii Uniri este viciat de bâlbâieli de un penibil perfect, de reticenţe, dar şi de… condamnări ale actului de la 1 Decembrie 1918. Acestea fiind purjate în spaţiul public şi care, manipulator, se înfig parşiv în conştiinţa românilor, chiar de unii istorici şi oameni politici cărora le pute istoria românilor, iar Unirea care a pus temeiul României Mari li se pare a nu fi relevantă pentru evoluţia multimilenară a neamului românesc. Cu nişte expoziţii sezoniere, cu nişte concerte omagiale, cu nişte apariţii ale unor istorici pe la televiziuni nu se poate spune că celebrarea Centenarului este un eveniment capabil a rămâne cu litere majuscule în memoria colectivă a naţiunii române şi în Cartea sa de Istorie. Boală veche şi, pare-se, fără leac în istoria postdecembristă. Am impresia, mi-am mai făcut-o cunoscută, chiar mă obsedează, fie păcatul meu, că cineva, undeva, nu doreşte a se celebra cu fast Centenarul Marii Uniri. Vine vara, vin concediile, intră Parlamentul în vacanţă estivală, preşedintele republicii o va şterge pe meleaguri exotice, soarele ne va bate la cap şi cui să-i mai ardă de Centenar... Aşadar, ca să nu zică gura lumii că nu-l vom celebra, bref ok, îl vom bifa. Nu dau idei că, dacă mi se vor fura, n-am să primesc nicio despăgubire. Aferim.