Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



01.09.2014 00:19

Târgoviște


A A

Campania „Vacanță la Muzeul Poliției Române” s-a încheiat cu înmânarea diplomelor

Campania „Vacanță la Muzeul Poliției Române” s-a încheiat cu înmânarea diplomelor

❚ Cei 26 de copii, cu vârste între 6 și 14 ani, au primit diplomele chiar de la comisarul șef Danil Zepiși, inspectorul șef al Poliției Dâmbovițene ❚ Fascinați de toate activitățile, întâlnirile și exercițiile desfășurate alături de polițiștii din diferite structuri, timp de două săptămâni, mulți dintre copii și-au manifestat dorința de a deveni, ce altceva, decât polițiști

P.D.


La Târgoviște, s-a încheiat campania „Vacanță la Muzeul Poliției Române”, cum altfel decât cu înmânarea de diplome. Inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Dâmbovița, comisar șef Danil Zepiși, a oferit aceste diplome celor 26 de elevi, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, care au participat la activitățile cuprinse în campanie.

Alături de inspectorul șef al Poliției dâmbovițene, s-au aflat purtătorul de cuvânt al instituției – Adelina Torcică și Cristina Nica – muzeograf, cea care a coordonat campania inedită de la Târgoviște. Activitățile care s-au desfășurat timp de două săptămâni (18-30 august) au avut caracter educativ și au fost structurate pe două teme principale: regulile de circulație rutieră și infracțiunile de crimă organizată.

 

 

Au avut loc întâlniri inedite între copii și polițiști din diferite structuri de ordine, exerciții demonstrative cu explicarea fiecărei etape, concursuri și simulări rutiere, ateliere în care copiii au confecționat legitimații și insigne de polițist.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Dâmbovița a felicitat copiii pentru tot ceea ce au realizat și învățat în aceste două săptămâni, urându-le pe mai departe succes la școală, mai ales că mulți dintre ei – fascinați de ceea ce au văzut și aflat - și-au manifestat dorința de a deveni, ce altceva, decât polițiști.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale