Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



31.05.2018 00:21

Ieri, în campusul UVT, a avut loc…


A A

Aniversarea Universității "Valahia" din Târgoviște

Aniversarea Universității

❚ Universitatea „Valahia” Târgoviște a fost aniversată, ieri, la 26 de ani de la înființare, în plenul Senatului prestigioasei instituții de învățământ superior ❚ Invitații au susținut alocuțiuni prin care au făcut apel la legăturile spirituale și istorice ale universității cu dezvoltarea culturală a spațiului târgoviștean

PETRE DRĂGUȚOIU

 


 

Universitatea „Valahia” Târgoviște a fost aniversată, ieri, 30 mai 2018, la 26 de ani de la înființare, în plenul Senatului prestigioasei instituții de învățământ superior și în prezența cadrelor didactice, a studenților și a mass-media, în Amfiteatrul ,,Paraschiv Vagu” din corpul B al noului campus universitar târgoviștean. Din prezidiul manifestării au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte dr. Nifon - Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, președintele Senatului universității - prof. univ. dr. Constantin Pehoiu, prof. univ. dr. Valentin Dogaru, conf. univ. dr. Livia Mocanu și reprezentantul studenților - Cristinel Moise. În cuvântul de deschidere al manifestării, președintele Senatului a realizat un scurt istoric cu repere mai importante ale evoluției instituției de învățământ superior târgoviștene, continuitatea activităților didactice, a cercetării științifice și, bineînțeles, a exigenței pentru atingerea excelenței academice. De asemenea, a reliefat aspecte ,,de cultură organizatorică, formativă, integratoare și științifică”.

UVT, continuatoarea primei școli de învățământ superior de la Târgoviște

De mare forță și inspirație a fost intervenția sintetică a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit prof.univ.dr. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, care a făcut precizarea că Universitatea, înființată în anul 1992, este o continuatoare în timp a primei școli de învățământ superior din Țara Românească, instituție înființată la Mănăstirea Stelea din Târgoviște: Schola graeca et latina. De asemenea, a reliefat semnificația termenului de „Valahia”, care în spațiul balcanic era atribuit pentru români, ce locuiau în număr destul de mare în acest teritoriu. Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a mai subliniat rolul Târgoviștei de capitală istorică, de la domniile lui Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, la Constantin Brâncoveanu, dar și de leagăn al tiparului românesc, la Mănăstirea Dealu fiind realizată prima carte din spațiul românesc, Liturghierul, în anul 1508.

Excurs istoric al rectorului UVT Călin Oros

Despre legăturile Universității „Valahia” cu tradiții istorice, culturale, spirituale ale Târgoviștei au susținut apoi alocuțiuni jr.dr. Ivan Vasile Ivanoff - secretar al județului Dâmbovița, jr. Daniel Cristian Stan - primarul Municipiului Târgoviște, prof. Sorin Ion - inspector școlar general. Rectorul Universității ,,Valahia”, prof. univ. Călin Oros, a sintetizat toate etapele evoluției instituției, de la înființarea din 1992, cu primul rector - Florea Oprea, continuitatea, competitivitatea, proiectele și planurile UVT, precizând că relația cea mai bună a UVT este în prezent cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. De asemenea, a menționat că bogăția cea mai mare pentru universitate o reprezintă studenții, cu rezultate foarte bune și pregătirea cadrelor didactice.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Filiala Târgoviște a Academiei Oamenilor de Știință din România are o nouă conducere
Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale