Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



17.10.2022 00:16

PSD Dâmbovița, în febra alegerilor de la nivelul organizațiilor locale!


A A

Alte 7 comune și-au ales sâmbătă președinții de organizații!

Alte 7 comune și-au ales sâmbătă președinții de organizații!

*Conferințele de alegeri au fost conduse de președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan

 

Motoare turate la maxim la Organizația PSD Dâmbovița! Președintele acestei formațiuni politice, Corneliu Ștefan a condus sâmbătă, 15 octombrie a.c., conferințele de alegeri în organizațiile locale ale PSD din comunele Ludești, Hulubești, Valea Mare, Crângurile, Gura Foii, Dragodana și Cobia. Potrivit liderului social democrat, aceste unități administrativ teritoriale au până la acest moment 30 de contracte de finanțare semnate și proiecte aprobate, toate cu o valoare totală de aproximativ 175.000.000 de lei.

„Ca de fiecare dată, alături de noi au fost sute de membri de partid în fața cărora atât noi, cât și primarii localităților respective am prezentat un raport al tuturor proiectelor aflate în derulare, dar și planurile de viitor. Administrațiile locale, conduse de primarii social-democrați, reușesc să atragă fonduri substanțiale în comunele lor, acesta fiind și motivul pentru care 6 dintre ei au fost aleși de colegii lor în funcțiile de președinți de organizații: PSD Hulubești - președinte Cursurenu Ion; PSD Valea Mare - președinte Constantin Miu; PSD Crângurile - președinte Barbu Costin; PSD Gura Foii- președinte Radu Georgescu; PSD Dragodana- președinte Sandu Gheorghe; PSD Cobia - președinte Marin Manda; PSD Ludești- președinte Vlad Gabriel. Cele 7 comune au, datorită echipei PSD, 30 de contracte de finanțare semnate și proiecte aprobate, toate cu o valoare totală de aproximativ 175.000.000 de lei: - 12 proiecte prin Programul Județean de Dezvoltare Locală - 14.000.000 lei; - 7 contracte de asociere primării/Consililul Județean Dâmbovița - 11.700.000 de lei; - 4 contracte prin POIM, program prin care introducem, extindem sau modernizăm rețele de apă și apă uzată - 100.200.000 de lei;  - 7 proiecte aprobate pentru finanțare prin Programul Național Anghel Saligny - 48.700.000 de lei. Le urăm succes și la cât mai multe proiecte implementate!”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

 

 

Violeta Stanciu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

„Prin noua poziție, Dâmbovița va conta la nivel național”
„Cardul de sănătate european, siguranță pentru români”
Alegeri pentru Seniorii și Femeile Liberale
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, despre pensiile militarilor
Liderii de sindicat, aflați în pragul pensionării, sunt aruncați în afara sistemului
Conducere nouă la Liga Aleșilor Locali PNL
„Municipiul Târgoviște alege integritatea”
Liga Aleșilor Locali liberali
Dumitru Barbu, la cârma OPSD Dâmbovița
„Începe pregătirea anului electoral 2024”


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

De la Marea Unire la Marea Dezbinare

Îndeobște, la Ziua Națională se scriu editoriale festive, se pune în valoare semnificația acestui eveniment cu rezonanță profundă în istoria neamului, se exaltă eroismul celor ce s-au jertfit pe Altarul Patriei pentru Independență, libertate și suveranitatea națiunii și așa mai departe pe aceeași coardă encomiastă.

Și, într-adevăr, dacă este a ne... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale