GEORGE COANDĂ

Era în iunie al anului 1994, o vară, deci, învăluind Cetatea Târgoviştei cu tandre arpegii de lumină. Până atunci, cotidianul „Dâmboviţa” – „bătrânul ziar” cum îi spuneau cititorii săi de pe meleagul judeţului cu acelaşi nume – fusese, cu excepţia unor publicaţii efemere, singurul de pe „piaţa presei” de după revoluţia din ’89. Părea ceva ciudat ca, odată cu apariţia lumii democratice în România, să nu fi existat până atunci şi alternativa de presă, concurenţă, ceva altfel, în stare să ofere cititorului de ziar o altă perspectivă. Dar, doi oameni încă tineri, personalităţi culturale binecunoscute, artista scenei muzicale Alina Mavrodin şi jurnalistul Teodor Vasiliu, şi-au luat, cum se spune, inima-n dinţi, ştiau în ce aventură se lansează, şi-au asumat riscul, şi, hotărâţi, după un experiment reuşit, şi am numit „Jurnalul de Pucioasa”, au oferit alternativa democratică, concurenţială, „Jurnalul de Dâmboviţa”. Şi la naşterea oficială a acestui nou „produs de presă”, oficiată pe Bulevardul „Regele Carol I”, pe atunci al „Castanilor”, la Casa de Cultură a municipiului Târgovişte, astăzi Teatrul „Tony Bulandra”, am avut şansa să iau parte ca trimis al „bătrânului ziar”, devenit concurentul pe piaţă, „Dâmboviţa”.

Şi chiar din clipa fastă a acestei iviri curajoase, „Jurnal de Dâmboviţa” a fost un adevărat „boom de presă”. Apoi, timpul s-a scurs în clepsidră în favoarea noului născut în mass media – cum a început să fie numit, pe englezeşte, domeniul de exprimare al presei – a făcut şi face istorie, cel ce deapănă acum amintiri a ieşit la pensie, iar bunul său prieten Teodor Vasiliu, pentru toţi cei ce-i sunt apropiaţi sufleteşte, dar şi pentru alţii, care-i apreciază spiritul bonom, Tedi, mi-a oferit cu generozitate colaborarea, asta ca să nu-mi „ies din mână” şi să-mi duc mai departe, până când voi-va bunul Dumnezeu, meseria de gazetar profesionist. Şi iată, aşa, de când Tedi mă lasă în voia-mi să „scriu la ziar”, s-au scurs în clepsidră clipele unui deceniu şi ceva. Şi în toată această vreme am fost martorul „în direct” al bătăliilor pe care „Jurnal de Dâmboviţa” le-a dus cu luciditate, pe fază, deontologic, mereu motivat, cu derbedeii politici, cu distrugătorii economiei dâmboviţene, cu cancerul corupţiei, angajându-se în bătălii ofensive menite să salveze, pe cât s-a putut, de hachiţele şi racilele tranziţiei dintr-un „capitalism sălbatic” un străvechi şi istoric judeţ românesc. Astfel că, nu în zadar, „Jurnal de Dâmboviţa”, care a devenit, cu autoritate, „lider în mass media dâmboviţeană”, a fost subtitrat „Incomod şi independent”. Şi aşa a fost. Şi aşa a rămas. Şi aşa va fi. Şi din iunie 1994 pe temelia „Jurnalului” s-a edificat prestigiosul Trust Artpress: ziar, televiziune, radio, agenţie de publicitate, editură, tipografie şi reţea de difuzare. Şi şi-a mai adjudecat ceva esenţial: a devenit o veritabilă şcoală de presă, de aici luându-şi zborul adevăraţi profesionişti ai presei.

Strădania întemeietorilor, Alina Mavrodin Vasiliu şi Teodor Vasiliu, aşa cum se spune în termeni didactici, şi-a atins atunci scopul. Trustul Artpress s-a înscris cu literă majusculă în istoria contemporană a presei româneşti. Iar, între timp, „Jurnal de Dâmboviţa”, numericeşte socotindu-i apariţiile, a atins vârsta deplinei maturităţi şi notorietăţi: NUMĂRUL 6000. Cu succes. Şi martorul de acum 22 de ani, din momentul ivirii în lumea presei româneşti a acestei altfel de alternative jurnalistice, simte cum îl cuprinde o stare de melancolie. Şi satisfacţia de-a fi colaborator al unui ziar incomod şi independent, lider în mass media.

LA MULŢI ANI

„JURNAL DE DÂMBOVIŢA”!