ALINA MAVRODIN VASILIU

Vă provoc la un experiment simplu: citiţi Constituţia României, că nu e decât o broşurică, nicidecum vreo „cărămidă” cât cărţile de drept constituţional, ori cele de slăvire a altor drepturi. Luaţi „la lins” broşurica asta (termenul aparţine unor mari aleşi ai neamului) şi s-ar putea să prindeţi gustul drepturilor pe care, teoretic, le aveţi şi de care practic nu vă bucuraţi. Dimpotrivă!

Broşura numită „Constituţia României” vi s-o fi părut inutil de citit multora dintre dumneavoastră, câtă vreme toţi cei care v-au peţit voturile v-au plimbat-o prin faţa ochilor, recitând din ea şi pe la televiziuni, ba şi prin mitinguri. S-au pozat cu ea jurând să o respecte, pentru ca odată ajunşi în funcţii, să vă violeze drepturile constituţionale... inviolabile. Şi nu o singură dată şi nu doar la beţie, ci în mod repetat, ba chiar şi în grup organizat, cu perversiuni politice şi instituţional promovate.

Faptul că au jurat cu mâna pe Biblie că vor respecta Legea Fundamentală a României, Constituţia adică, şi că apoi au repetat unul după altul „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, nu i-a împiedicat pe niciunii dintre ei să-şi încalce sfintele jurăminte.

Da, repet, pe niciunii dintre aleşii neamului. Oricât ar părea de exagerată critica mea, repet răspicat că până şi aceia care pozează în cei mai umani şi mai rezonabili dintre politicienii români consider că se fac la fel de vinovaţi de violarea drepturilor noastre constituţionale ca şi aceia care le-au încălcat voit, premeditat şi, uneori, cu o voluptate care le trădează instinctele primare de sub masca democraţiei. Indiferenţa unora, precum şi lipsa de atitudine politică a altora s-au dovedit a fi atât de păguboase, de nocive şi chiar de criminale pe cât au fost atacurile agresive, barbare şi inumane ale violatorilor de drepturi autoproclamaţi garanţi ai Constituţiei şi stâlpi ai instituţiilor statului de drept.

Exemplele pe care vi le-aş putea da imediat vă sunt însă deja arhicunoscute. Multe dintre ele sunt „opera” fostului preşedinte al României, dar şi a acelor instituţii pe care le-a dresat şi le-a dus cu zăhărelul, folosindu-se de biciul luptei anticorupţie ca într-un manej zgomotos şi transformând ţara într-un circ penal. Desigur că un singur violator de drepturi, oricât de diabolic ar fi, nu şi-ar putea duce la îndeplinire planurile dacă n-ar avea complici.

Tocmai de aceea spun că ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor ani a fost un viol politic în grup organizat asupra drepturilor noastre. Cei care au citit deja Constituţia ştiu care sunt drepturile inviolabile de care ar trebui să se bucure cetăţeanul român prin Legea Fundamentală.

Le enumăr, însă, pentru fixarea cunoştinţelor:

●Domiciliul şi reşedinţa,

●Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare,

●Libertatea individuală şi siguranţa persoanei,

●Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public,

●Proprietatea privată. Acestea sunt prevăzute expres de Constituţie ca fiind drepturi inviolabile. Avem însă şi drepturi garantate de Constituţie, care sunt victime ale violului politic:

●Demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic,

●Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică,

●Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi,

●Protecţia generală a persoanelor şi a averilor,

●Dreptul la apărare,

●Dreptul la liberă circulaţie,

●Libertatea conştiinţei,

●Libertatea învăţământului religios,

●Dreptul la învăţătură prin învăţământul general obligatoriu,

●Accesul la cultură,

●Dreptul la ocrotirea sănătăţii,

●Dreptul la negocieri colective,

●Proprietatea privată,

●Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului,

●Accesul liber al persoanei la o activitate economică,

●Dreptul la moştenire”...

Toate acestea sunt drepturi garantate. Unele dintre ele reprezintă valori supreme. Demnitatea omului, de pildă, este un drept garantat cu o valoare supremă, conform Constituţiei României. Cu toate acestea, mai ştiţi de câte ori v-a fost violat acest drept chiar de cei care s-au jurat că vor fi garanţii respectării lui? Sau de către complicii lor care se fac la fel de vinovaţi ca şi autorii morali ai orgiilor antidemocratice, care ne-au batjocorit în repetate rânduri demnitatea umană?

Şi atunci, nu poţi să nu te întrebi dacă România mai e, de fapt, un stat european cu instituţii plătite ca să respecte Constituţia ţării sau a ajuns doar un şanţ în care drepturile românilor au fost azvârlite ca să fie violate şi tâlhărite în grup politic organizat?

www.alinamavrodin.ro