ALINA MAVRODIN VASILIU

Când stai mai mult printre oameni decât printre politicieni, ai ocazia să afli cât de mare a devenit diferenţa dintre vox populi şi vox politicus. Dacă-i spun prăpastie, cred că e prea puţin. E un fel de hău, fără sfârşit, care s-a adâncit de la o votare la alta şi care ne arată că diferenţa cu pricina este de la vox la vax. Hai să zicem că ar fi, cum ar spune-o savanţii, diferenţa dintre două lumi paralele. Şi, ca orice paralele, că de-aia li se zice lor aşa, nu se întâlnesc niciodată. Le mai înnoadă câte-o campanie electorală lăsându- ne să ne închipuim, într-o dulce speranţă, că s-ar fi întâlnit politicianul cu omul.

În realitate, se zice în popor, nu s-a întâlnit decât hoţul cu prostul, iar după votare fiecare a continuat să meargă pe drumul lui, paralel cu al celuilalt. Ca om care mi-am petrecut, jurnalistic vorbind, vreun sfert de veac printre oameni şi tot atâta mi-am risipit şi printre politicieni, m-am ales cu câteva experinţe de viaţă atât de bogate în deziluzii încât mă declar îndreptăţită să-mi manifest public profunda îngrijorare în legătură cu dimensiunile, pe care le bănuiesc astronomice, ale hăului căscat între oameni şi politicieni. Jurnaliştii independenţi fiind şi ei oameni. Nu? Şi ca să nu le fiu pe plac celor care şi-ar dori să fac pe abstracta în exprimare, spun concret că nu văd nicăieri în jurul României atâta decadenţă şi precaritate culturală agonisite între graniţele ei de clasa noastră politică mioritică. Nefericita ei alcătuire, pe criterii de slugărnicie şi compromis clientelar dincolo de salvarea oricăror aparenţe, a făcut ca destinele acestui popor să fie la mâinile celor care nu dau nici două cepe degerate pe părerea lui. Nici măcar pe cea exprimată prin vot majoritar.

Ceea ce e mult mai mult decât o ofensă la adresa democraţiei şi o insultă la adresa inteligenţei românilor. E un fel de „hai sictir” aruncat birjăre şte dinspre lumea politică spre lumea reală a oamenilor ca mine, de exemplu, care ne-am pus nădejdea în vot şi am luat-o mai mereu peste bot. Sorry, n-am găsit altă rimă mai coolturală. Da-mi pun nădejdea în ea ca să-mi transmit mesajul pe înţelesul celor care au invadat lumea politică şi au cucerit-o cu armele corupţiei, ignoranţei şi aroganţei. Lupta lor politică e să-i coboare şi pe români la nivelul invadatorilor. Sărăcirea ţării, programată minuţios, slujeşte de minune acestui scop.

Celelalte strategii sunt doar de... coerenţă a mesajului. În urmă cu câteva seri, îl urmăream la televizor pe unul dintre octogenarii, ca brazii, care au slujit interesele României din interiorul serviciilor secrete, afirmând răspicat cu toată responsabilitatea şi bărbăţia că nu avem nici partide şi nici ideologii politice în ţara noastră, ci doar nişte grupări organizate pe interese personale. Am citat din Filip Teodorescu. Niciun politician nu a îndrăznit să-l contrazică, fiindcă omul a transmis milioanelor de telespectatori că există probe beton în confirmarea afirmaţiilor sale. Şi, după cum le dădea peste nas unor jurnalişti şi analişti atoateştiutori şi atoatemuşcători în materie de trădări şi trădători, am convingerea că Filip Teodorescu nu-şi va duce dovezile în mormânt.

Dimpotrivă! Pot să las scris aici că simţeam cum îl preocupă pe mâinile cui să le dea. Pe ele, pe dovezile beton despre trădarea şi trădătorii politici ai interesului naţional de după ’89 responsabili deopotrivă şi cu năruirea democraţiei şi a libertăţii presei în România.

www.alinamavrodin.ro