GEORGE COANDĂ

Butonez... butonez...butonez. Schimb canal după canal. Televizorul este pentru mine, ca pentru atâţia alţi compatrioţi, ca şi pentru milioane de locuitori ai planetei Pământ, singura legătura cu lumea. În cuşca mea familială, în care acest inamic public numărul 1 – coronavirusul, m-a băgat în autoizolare, într-o încarcerare de forţă majoră, nu sunt posesor de virus ca să-l „dăruiesc” şi altora ori ca să mă pricopsească alţii zice-se, o, da! – privesc lumea, deci, prin ecranul televizorului, citesc pe rupte, scriu, iată, editoriale, iau la pas apartamentul de la un capăt la celălalt ca să nu-mi pierd deprinderea de-a merge biped, din balcon trag în piept aerul tare al primăverii la echinocţiu, şi aştept, într-o nerăbdătoare frământare, să o pot zbughi peafară, eu, care mi-am făcut un obicei sănătos de-a străbate oraşul în lung şi-n lat la pas. Butonez, deci. Imaginile acestui război mondial declanşat de acest nou coronavirus, cum este codificat medical, mă aruncă într-o stare de spirit haotică. Văd cum lumea în care încă trăiesc se schimbă la faţă, cum, ca în vremuri de război mondial real, oamenii sunt cuprinşi de psihoza morţii şi sunt cu ochii plânşi, iar speranţa este asemenea unei lumini care doar pâlpâie pe zare. Salvările, de-a lungul zilelor şi nopţilor, îşi lansează ţipătul strident, debuhă, al sirenelor, şiruri de coşciuge potopesc oraşele din Lombardia, deja câţiva români au fost pe acolo ucişi de virus, stai sufocat de groază să nu ţi se întâmple şi ţie. Naţionalismul occidentalilor a explodat, nu mai are nici-o valoare politică de unitate europeană, aia de globalizare în acest moment nu mai interesează pe nimeni - de fapt coronavirusul ne-a globalizat în suferinţă şi frică – naţiunile sunt pe cont propriu ameninţate de un atacator nevăzut. Butonez... butonez... Văd cum lumea în care încă trăiesc o schimbă la faţă... un virus. Este halucinant, nu? Deocamdată mă încearcă un regret. România mea, din păcate, nu este pregătită pentru schimbarea asta. Nu mai este timp de pierdut. Cei care o conduc trebuie să ne convingă că sunt patrioţi. Până nu e prea târziu!