GEORGE COANDĂ

Nu mai am niciun dubiu, herr Klaus Werner Iohannis, îmi pare rău să o spun, nu este din neamul lui Kant şi Goethe, sau al marilor regi Carol I şi Ferdinand I. Dacă mă veţi întreba de ce, iată răspunsul meu pe şleau: nu le are cu buna purtare. De-aia de preşedinte de republică, apropo, de ţinută, nici atât. Omul nu are putinţa să-şi cenzureze ţâfnele şi să nu se facă de râsul lumii. Este exact ce-a arătat – şi o ţară întreagă a văzut că împăratul e gol – cu prilejul de rang zero al depunerii jurământului de către Guvernul Grindeanu la Palatul Cotroceni.

Este bine, pentru cine nu ştie, să fac precizarea că depunerea jurământului nu se face în faţa unui ins, ci a naţiunii române, a României, reprezentate de Instituţia Preşedintelui republicii, şeful statului fiind ales de naţiune. Astfel că, cel ajuns la Palatul Cotroceni devine un simbol, prin natura celei mai înalte magistraturi în stat, al naţiunii. Cum se spune, el nu-şi mai aparţine. Ca atare, această supremă postură îl obligă să îmbrace toga imparţialităţii, el fiind Primus inter pares. Din păcate, herr Klaus Werner Iohannis tocmai asta n-a înţeles, şi se pare că nici nu va înţelege. Infatuarea şi narcisismul îi joacă feste. Revin la momentul depunerii jurământului Guvernului Grindeanu. Vizibil abia stăpânindu-şi furia, şi ţâfnos în atitudini – academicianul Răzvan Theodorescu a fost mult mai dur în caracterizare, l-a taxat de mojicie - s-a lansat într-o diatribă prost scrisă de nişte consilieri neinspiraţi (ar trebui să-i ia la goană de la Cotroceni) şi a făcut-o pe profesoraşul moralizator, rătăcit prin cine ştie ce coclauri de ţară, încercând să-l umilească pe Liviu Dragnea cu o ironie răsuflată. A fost ca nuca-n perete. Dar a făcut una şi mai jalnică, tratându-i de musafiri la ceremonialul învestiturii guvernului pe preşedinţii Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Haida de, herr preşedinte!

Este clar că ţâfna v-a jucat un impardonabil renghi. Nu uitaţi că dumneavoastră sunteţi chiriaş la Cotroceni. Însă finalul ceremonialului a fost halucinant. La părăsirea Sălii Unirii, preşedintele, stingher şi fâstâcit, a tratat, pardon, cu dosul membrii noului guvern. N-a mai existat pentru nimeni. Măcar să fi dat şampania protocolară. Dar la Cotroceni e stare de austeritate. Nu a dat nici măcar un simplu Auf Wiedersehn. Şi-a căutat-o cu lumânarea. (P.S. Tocmai mă pregăteam să încredinţez redacţiei editorialul acesta, dar pe micul ecran s-a transmis vizita făcută de herr Iohannis la Consiliul Superior al Magistraturii. Şi ce să vezi? Că ţâfna nu i-a trecut şi, înecându-se într-o îmbufnare lipsită de raţiune, ba mai mult, uitând să privească autocritic în propria ogradă, a sărit la gâtul celor doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului. Explicit şi-a depăşit şi condiţia, şi responsabilitatea prezidenţială. Este perfect constatabil că are nevoie de un concediu de refacere la Miami, la Bâlea Lac, sau pe unde pofteşte doamna Carmen. Omul a incitat la răfuială şi răzbunare direcţionat. Clar, a dat ordin. Şi tot clar e că a încălcat Constituţia, devenind astfel un caz penal, iar pe cale de consecinţă ar urma suspendarea. Da, a obosit! Dar îi oboseşte şi pe români, care, sărmanii, n-au nicio vină).