GEORGE COANDĂ

Cazul „Sorina”, pentru finalul său, mă obligă să revin asupră-i, şi nu atât pentru emoţia publică pe care a stârnit-o, cât mai ales, pentru modul scandalos în care a acţionat statul de drept român. De fapt, care stat român de drept? Căci, în tot acest caz, şi la nivel guvernamental, şi la nivelul justiţiei, dincolo de bla-blauri sforăitoare, şi-a arătat neputinţa, ineficienţa, şi, de ce nu, o stupidă obedienţă în faţa – indusă şi de o anumită teamă – Marelui Licurici transatlantic. N-a fost în stare să soluţioneze cazul la timp şi cu eficienţă. S-a bâlbâit îngrozitor. Ca atare, Sorina, care evident, a fost şi răpită şi sechestrată cu ajutorul unei procuroare cu evidente deficienţe de comportament, a fost dusă la New York de nişte „părinţi adoptivi”, la fel de devianţi în felul în care au acţionat pentru „capturarea” Sorinei. Au acţionat? Puţin zis. S-au agitat suspect, au ameninţat şi familia Şărămat, care a crescut cu iubire copila – ba, pe deasupra, culmea tupeului, aş zice de natură mafiotă, Săcărinii vor s-o dea în judecată pentru nu ştiu ce fel de prejudicii pe care le-ar fi suferit -, şi statul român. Şi de aici decurge un noian de întrebări. Importantă, esenţială rămâne una: de ce Săcărinii s-au cramponat, ca nişte disperaţi, de adopţia acestei copile? Aşa au apărut... scenaritele. Zice-se că Sorina are o grupă sanguină rarisimă, iar copiii Săcărinilor, minori, ar avea unele probleme de sănătate. Şi că... Dar, acum, puţin interesează şi că nu ştiu ce gânduri ascunse, fie şi malefice, are familia Săcărin cu Sorina (N.B. Pentru orice minte lucidă este limpede că fotografiile puse pe net de Săcărini, dorind să convingă opinia publică din România cât de fericită se simte Sorina în sânul familiei româno-americane newyorkeze, sunt regizate. Orice copil la cârsta Sorinei poate fi dus cu zăhărelul). Revin la modul soft în care s-a complăcut statul de drept român. A lăsat să-i zboare din mâini cazul în ciuda evidenţei că ceva în neregulă s-a întâmplat cu adopţia... comandată. Aşa cum au fost şi vor mai fi. O concluzie se impune şi n-aş vrea să fiu pe post de sperietoare: ţara trebuie să- şi exporte copiii. Să rămână fără viitor!