Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



31.05.2018 00:16

Cu tema „Unitatea de credință și de neam în contextul unei lumi globalizate”,


A A

Simpozion internațional la Târgoviște

Simpozion internațional la Târgoviște

❚ Evenimentul, la care au participat numeroși studenți, oficialități locale și conducerea Universității, a fost inaugurat de către Înaltpreasfinția Sa, care a aprofundat rolul Bisericii noastre străbune în realizarea idealului unității noastre naționale

A.V.


În perioada 29-30 mai 2018, în prezența și sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, s-a desfășurat, la Centrul internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște, Simpozionul Internațional cu titlul „Unitatea de credință și de neam în contextul unei lumi globalizate”. Organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din Târgoviște, în colaborare cu Arhiepiscopia Târgoviștei, Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria și Consiliul Local Târgoviște, evenimentul beneficiază de participarea unor reputați teologi din țară și din afară, dintre care amintim pe: Prof. univ. dr. Pablo Argárate (Austria), Pr. prof. univ. dr. Aleksi Kshutashvili (Georgia), Prof. univ. dr. Ioan Panaiotopulos (Grecia), Prof. univ. dr. Hristea Karaiannis (Grecia), Prof. univ. dr. Nicolae Xionis (Grecia), Prof. univ. dr. Toma Ioannidis (Grecia), Prof. univ. dr. Dimitrie Nikolakákis (Grecia), Prof. univ. dr. Ventzislav Karavaltchev (Bulgaria), Pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță, Pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitrașcu, Pr. prof. univ. dr. Sava Viorel, Pr. prof. univ. dr. Jurcan Emil, Pr. prof. univ. dr. Răducă Vasile, Pr. prof. univ. dr. Ioja Cristinel și Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Istodor. Evenimentul, la care au participat numeroși studenți, oficialități locale și conducerea Universității, a fost inaugurat de către Înaltpreasfinția Sa, care a aprofundat rolul Bisericii noastre străbune în realizarea idealului unității noastre naționale, evidențiind momentele cele mai importante ale aportului eclezial, dimpreună cu personalitățile marcante ale credinței noastre strămo șești ce s-au implicat în realizarea Marii Uniri.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale