Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



21.07.2016 00:19

Editorial


A A

România ca o pușcărie

GEORGE COANDĂ


Am să spun ceva acum care ar putea să surprindă, și anume că revolta care a luat cu asalt pușcăriile patriei a fost una dinainte anunțată. Pentru că starea gherlelor românești este una precară, de ocne de tip bolșevic, deci fără a respecta, cele mai multe ele, standardele Uniunii Europene, capabile să nu aducă atingere demnității umane. Mi se poate da peste mână cu replica, în aparență îndreptățită: „care demnitate, dom’le, la niște tâlhari, șuți, ucigași, violatori? Își merită soarta!”.

Un amendament însă: există, la această oră, în pușcării, și oameni nevinovați, victime ale erorilor procurorilor și instanțelor de judecată. Dar, oricum ar sta lucrurile, există un drept sacrosanct, dreptul la viață. Or, dacă nu se respectă acest drept, înseamnă că, în România, avem de-a face cu o întoarcere la Evul Mediu și cu o criză criminală de sistem, atâta timp cât în pușcării se moare cu zile, deși oamenii aceia nu au fost condamnați la moarte. Și în loc să asistăm la o reeducare în sens umanist și de a-l pregăti pe cel condamnat la o corectă reintegrare a acestuia în societate, pușcăriile mioritice – și acest fapt incredibil este dovedit – sunt, mai ales pentru deținuții tineri, adevărate „universități ale infracțiunii”. Însă, ceea ce mi s-a părut de o perfectă inepție este acuza pe care unele oficine de presă înfeudate politic (năimite) au adus-o unor posturi de televiziune, cum că acestea au instigat premeditat la revoltă prin nu știu ce mesaje insidios și subliminal transmise. Să fiu bine înțeles: eu unul n-am băgat de seamă. Și, la experiența mea jurnalistică, nu sunt ușor de păcălit. Este aberant ce se întâmplă. Prin mintea unor așa-ziși jurnaliști, „mânia proletară” bântuie precum strechea. Dar nu mă mai obosesc să-mi pierd vremea cu gazetărași de adunătură, chiar dacă se dau importanți prin „presa centrală”. Reiau: revolta pușcăriilor își are cauza în criza de sistem a statului românesc aflat în derivă.

Imaginea halucinantă a incendierii pușcăriilor și a deținuților protestând cocoțați pe acoperiș precum maimuțele pe-o cracă, refuzul lor de a reintra în celulele morții, grevele foamei, decesele suspecte din gherle, au făcut înconjurul planetei. Deci, ne-am făcut de râsul lumii. Într-un atare context, demiterile care au urmat nu au fost decât o frecție la piciorul de lemn putrezit al statului de drept. România a devenit o mare și hidoasă pușcărie pentru locuitorii săi. Asta e cumplita realitate pe care nicio remaniere guvernamentală și nicio strategie anticorupție n-o mai pot cosmetiza.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale