GEORGE COANDĂ

Românii, nu de la o vreme, ci de multă vreme nu mai au habar, în mod clar, ce se petrece cu viaţa lor. Trăiesc într-un timp halucinant şi într-o ţară bizară. Parcă, mai an am botezat-o, pentru că realitatea sau cum a zis un clasic politic în viaţă, „sinergia faptelor”, m-a motivat s-o botez astfel, Romabsurdistan. Ei, bine, trăim în Romabsuridstan. Păi, cum să nu fie vorba de o astfel de ţară kafkiană când, distinsa doamnă prim-ministru, ne-a dat de veste, la o oră de vârf, că patria a înregistrat o creştere economică fantastică, că industria duduie, că salariile şi pensiile au făcut un salt uriaş şi etc. Am privit-o şi ascultat-o cu atenţie mărită pe doamna premier, prezenţă agreabilă, telegenică, nimic de zis, voce egală, cu o aparenţă de siguranţă, afişând o modestie neostentativă. Cum nu mă las însă păcălit de aparenţe şi cum mai ştiu că, firesc, asta e politica, doamna premier este obligată să fie în ton cu „proiectul de ţară” al partidului din care face parte, ăsta, păstorit de emirul Liviu Dragnea ot Teleorman, e corect şi cinstit să-i punem în faţă oglinda realităţii. Care, ce mai turavura, o contrazice dur. Cum poţi să ameţeşti naţiunea cu propriile-ţi închipuiri şi să ai pretenţia de a fi crezut de români? Şi asta atâta vreme cât inegalităţile şi inechităţile distrug fibra Fiinţei neamului românesc, cât neamului acesta obidit nu i se oferă o şansă reală de supravieţuire, un orizont de speranţă, şi cât timp fuga forţei de muncă din ţară şi a tinerilor absolvenţi de liceu şi de învăţământ continua, Romabsuridstanul golindu-se de suflare omenească. Mă uit la judeţul în care vieţuiesc, dar şi la oraşul în care locuiesc, şi este suficient să-mi dau seama cum arată ţara. Se oferă, avându-se mereu în vedere alegerile, paleative. Şi care uneori sunt exacerbate. Or cu paleative ţara ajunge pe un drum înfundat. Este ca o frecţie la un picior de lemn.