Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



24.10.2014 00:08

Mâine, 25 octombrie,


A A

Regele Mihai I împlinește 93 de ani

Regele Mihai I împlinește 93 de ani
15 iunie 2010 - vizită regală la Mănăstirea Dealu

❚ În acest an, Majestatea Sa va lipsi de la evenimentele dedicate zilei de naștere, Casa Regală nedorind să explice de ce Suveranul absentează ❚ Născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, Mihai I a fost de două ori rege, iar din 1947 – după abdicare – a plecat în exil, revenind doar la Paștele din 1992 și apoi în timpul președintelui Emil Constantinescu, în 1997, când și-a reprimit și cetățenia română ❚ Din exil, Regele Mihai nu a contenit să pledeze pentru țara sa, iar la împlinirea vârstei de 90 de ani, în 2011, Regele Mihai a ținut în premieră un discurs emoționant în fața camerelor reunite ale Parlamentului

VIRGIL VOINESCU


 

Majestatea Sa Mihai I, Rege al României, Principe al României, fost Principe de Hohenzollern, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia.

 

De două ori pe tronul României

În perioada iulie 1927-iunie 1930, Mihai I a devenit pentru prima dată rege, la numai 6 ani, tutelat de o regență (formată din principele Nicolae, fratele lui Carol, patriarhul Miron Cristea și primul președinte al Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan).

Detronat de tatăl său, a primit titlul creat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. Mihai I a revenit însă pe tron la 6 septembrie 1940 și a domnit până la abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, când a fost proclamată Republica Populară Română.

În septembrie 1939, a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul.

La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de generalul Ion Antonescu (noul prim-ministru) să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu- i a doua oară lui Mihai. Potrivit Wikipedia, sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații.

Un exemplu elocvent: Majestatea Sa a aflat de la radio că România intrase în război alături de Germania nazistă.

 

Cotitură istorică la 23 august 1944

Regele Mihai I, alături de „nucleul” partidului comunist, dar și de partidele istorice, a participat la actul istoric de la 23 august 1944, de întoarcere a armelor împotriva Germaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Uniunea Sovietică a impus un guvern prosovietic și a tărăgănat semnarea unui armistițiu, în septembrie 1944, până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit.

Lipsit de sprijinul Marii Britanii și al Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, Mihai I a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, cel de-al doilea dovedindu-se un instrument în mâinile comuniștilor.

În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională. Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947.

Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare.

 

Prezentul

Mihai I a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale. S-a căsătorit cu prințesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. Mihai I este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar din 1941, este mareșal al României.

Într-un interviu de la începutul anilor ‘90, Mihai argumenta că poate fi numit fostul suveran, însă nu fostul rege. După 2000, Mihai a întrerupt legăturile cu casa de Hohenzollern-Sigmaringen și a interzis membrilor familiei sale să mai poarte acest titlu. După Revoluția din 1989 a fost oprit în timpul lui Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste. Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a reprimit cetățenia română.

Ulterior i-au fost retrocedate și o parte dintre proprietăți. Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României postcomuniste. În 1997 a vizitat Europa de vest, făcând lobby pentru admiterea României în NATO și Uniunea Europeană, fiind primit de șefi de stat și oficiali guvernamentali.

La împlinirea vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Regele Mihai a ținut un discurs emoționant în fața camerelor reunite ale Parlamentului României.

 

Mihai I și Târgoviștea

Mihai I a fost elev și la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, clădit în anul 1912 și ctitorit de gen. Nicolae Filipescu (sub domnia regelui Carol I și guvernarea Partidului Conservator, prim ministru fiind Titu Maiorescu), liceu rămas în istoria națională ca simbol al școlilor de elită. Pe 15 iunie 2010, Regele Mihai, însoțit de principesa Margareta, principele Radu și principele Nicolae, a vizitat Mănăstirea Dealu.

La Târgoviște, ei au fost întâmpinați de Înalt Prea Sfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. Membrii familiei regale au vizitat atunci Muzeul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Târgoviștei și au promis maicilor că va reveni la Mănăstirea Dealu.

 

2014: Regele va lipsi de la sărbătoarea din 25 octombrie

În acest an, Regele va lipsi de la sărbătoarea din 25 octombrie. Ziua de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai, care este totodată și Ziua Armatei Române, va fi sărbătorită la Peleș, la Palatul Elisabeta și la Ateneul Român. Casa Regală nu a dat publicității decât calendarul evenimentelor, fără să explice de ce Suveranul absentează de la eveniment.

Se pare că nu se dorește implicarea Regelui în manifestări publice în preajma sau în timpul alegerilor prezidențiale, ceea ce ar pune în incertitudine și prezența Suveranului la aniversarea de Sf. Mihai (8 noiembrie). Potrivit Agerpres, în acest an, la moment aniversar, Romfilatelia îi dedică Regelui Mihai I o nouă emisiune de mărci poștale, proiect care omagiază viața și activitatea Majestății Sale în contextul marilor evenimente ale istoriei neamului, contribuind astfel la îmbogățirea tezaurului de valori și simboluri naționale.

De asemenea, de ziua Majestatii Sale, pianista Alexandra Dariescu și dirijorul Tiberiu Soare concertează pe scena Ateneului Român în sprijinul Fundației Principesa Margareta a României. Aceasta este a șaptea ediție a concertului care are scopul strângerii de fonduri în beneficiul programului Tinere Talente.

Casa Regală a României a fost întemeiată de Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale