GEORGE COANDĂ

După cele două eşecuri la alegerile europarlamentrare şi, dezastruos, la cele pentru Palatul Cotroceni, PSD se află, obiectiv privind lucrurile, pe tobogan. Spuneam într-un alt editorial, a doua zi după înfrângerea din 24 noiembrie, că PSD este obligat, repet obligat, să- şi facă, la rece, da, cu picioarele în apă ca gheaţa, analiza prăbuşirii în ochii românilor. Şi asta cât mai grabnic pentru că, în conformitate cu dialectica democraţiei politice, o ţară în care o forţă de stânga dispare, societatea acelei ţări se dezechilibrează, existând pericolul exercitării puterii de către o singură forţă politică, în cazul de acum al României, de dreapta, ceea ce, vrândnevrând poate duce la dictatură. Şi atunci când este instituită dominaţia unui „partid unic”, ştim din istorie, unii dintre cei la vârste octogenare, dar şi septuagenare, au trăit pe viu, societatea intră în derapaj, aşa cum s-a întâmplat spre sfârşitul domniei lui Carol al II-lea şi, timp de 45 de ani, în regimul comunist. N-aş vrea să se ajungă la o restauraţie a dictaturii. Indiferent de ce culoare politică ar fi: PSD, deci, nu numai că are obligaţia să-şi analizeze înfrângerile, dar trebuie să se reformeze şi, ca să mă refer la o anumită realitate/anomalie, să renunţe, pe la judeţe, la „şefii de familie”, dar şi în staff-ul naţional. De asemenea, să alunge umbra lui Liviu Dragnea care a fost răul letal, şi în interior, şi în conştiinţa opiniei publice. Şi ar fi necesar, fără drept de apel, să renunţe la liderii hârşiţi în rele, mandarini, baroni şi baroneţi, sau lacei „cinstiţi şi curaţi”, dar fără carismă, nepersuasivi, deci fără priză la români, cu... „limbaj de lemn”, şi la „proiectele de ţară” glisând spre dreapta. Nu ştiu dacă vor fi înţeles acest lucru, căci lunga noapte a răfuielilor ricanatoase şi suburbane din 24 noiembrie – ceva de „bezna minţii” -, atât cât a răzbătut din spatele uşilor închise, m-a făcut să cred nu numai că pe cei din CEX i-au lăsat nervii, dar şi că, mai mult, s-au bătut pentru a-şi da unii altora la mir, fără să gândească lucid la viitorul partidului! Congres în februarie 2020? E prea târziu. A mai rămas puţin până la alegerile locale. Revenirea/redefinirea, plus reîntinerirea la nivel de conducere a partidului, şi recâştigarea încrederii românilor, nu numai a propriului electorat pe care l-a pierdut în bună măsură la alegerile din acest an, cu o strategie cu adevărat modernă, calată pe ceea ce înseamnă, cu modul „statul social”, către care se îndreaptă astăzi chiar unele mari democraţii, ar duce la salvgardarea sa. Repet, ca avertisment. Un stat debalansat politic, în care nu există alternativa/ „rotativa politică” la putere, riscă să eşueze (din nou!) în dictatură.