ALINA MAVRODIN VASILIU

Cât am protestat pe vremea dictaturii lui Traian Băsescu, cel care a băgat coasa în salariile românilor ca în propria tarla, nu credeam că voi ajunge să simt atâta tulburare ca acum, când măririle salariale fac… ravagii. În mod vădit, tăierile otova din 2010 i-au unit în suferinţă pe români, pe când măririle astea de salarii, pe ochi şi pe sprânceană, au produs o mare dezbinare. Şi o frustrare care nu anunţă nimic bun… Întâi că şi-au triplat salariile, şi aşa mari, parlamentarii, guvernanţii şi preşedintele ţării. Plus alţi bugetari... Apoi, a explodat în faţa naţiunii „revoluţia fiscală”, care ştim deja că face ravagii prin primării, acolo unde salariile angajaţilor au luat-o în sus, aiuritor de sus, de-ai zice că sunt pentru cosmonauţi. Riscurile bugetare sunt şi ele astronomice, dar cine să se mai gândească la ele, când goana după bani devine, pe zi ce trece, mai nesănătoasă. De ce se întâmplă aşa ceva? Păi, ca să-l citez pe un clasic în viaţă, aflat la putere... „pentru că putem”! Şi acest… putut bugetar continuă, provocând o discordie de mari proporţii, care nu cred să mai poată fi controlată multă vreme. La chestia asta contez mult pe ţâfna Olguţei Vasilescu, al cărei machiaj strident de Cleopatră contrastează enervant cu aura ei de tehnocrată rece şi distantă, cu aere savante de vedetă politică, plimbată în regim de breaking news pe două televiziuni de-odată. O să mă întrebaţi de ce mi s-a pus pata pe, cândva, drăguţa Olguţa. Păi, vă spun şi neîntrebată. Ministreasa Muncii m-a enervat la culme cu cinismul ei, pe care nu i l-am bănuit înainte, fiindcă de la nivelul uriaş al salariului ei de ministru-parlamentar, triplat după ce i-a ajuns partidul la putere, a declarat, în sictir, că pe ea nu o interesează salariile din mediul privat. Un mesaj politic foarte grav, care într-o ţară normală nu ar fi rămas nesancţionat pe măsură. Dar, într-a noastră, uite că doamna ministru, dispreţuitoare faţă de mediul privat, nu doar că n-a zburat din funcţie, ci e ţinută la mare rang politic. Tocmai de-aia, urmându-i exemplul, mulţi aleşi ai neamului, cu salariile lor uriaşe, nu au nicio jenă să batjocorească mediul privat în care, ca să dau exemplul firmei mele, 10 salariaţi cu funcţii de răspundere nu câştigă la un loc cât doamna ministru. Sau cât orice alt coleg de-al său, foarte harnic la dat cu gura împotriva celor care muncesc pe salarii mici în mediul privat. Acest dispreţ afişat ostentativ face ravagii în multe alte domenii. Eu aş putea să nu mă mai opresc scriind despre cât de batjocorite economic sunt societăţile de presă în România, mai ales cele locale, şi cum au ajuns aproape toate în sapă de lemn. Şi asta în timp ce desfrâul creşterilor salariale îi face pe bugetarii bogaţi şi mai bogaţi, pe cei corupţi şi mai corupţi, pe beizadelele politice agresive şi mai agresive, şi mai lacome la funcţii publice, fiindcă au înţeles că acolo pot face repede averi mari. Ca să închei cu ideea de la care am pornit, mai spun doar, cu mare amărăciune, că atâta dihonie nu am simţit în societatea românească nici în vremea băsistelor tăieri de salarii şi că nu s-a îmbunătăţit cu nimic situaţia firmelor cu capital românesc. Dimpotrivă! Mă refer, desigur, la cele care nu fac parte din grupările de influenţă politică. Acum a devenit evident că uriaşele măriri de salarii au băgat dihonia între angajaţii bugetari şi cei din mediul privat. S-a căscat astfel un hău între stat şi privat în care curând s-ar putea prăvăli şi atât de lacoma şi dispreţuitoarea clasă politică din România, ai cărei reprezentanţi sunt preocupaţi doar de privilegiile lor.