George Coandă

Eu, unul, nu ştiu ce să mai cred, şi, ca mine, sunt milioane de români debusolaţi de o „clasă politică” canibalizată şi tribalizată în aşa hal încât a adus ţara în pragul disperării. În cei treizeci de ani care au trecut de la revoluţia din ’89, această „clasă politică” s-a schizofrenizat de-a binelea, iar leadership-urile formaţiunilor politice dau impresia că şi-au pierdut uzul raţiunii.

Dovada peremptorie am avut-o în zilele de campanie electorală pentru europarlamentare, o campanie de-o sălbăticie inimaginabilă într-un stat civilizat (sau aşa ar trebui să fie) membru al UE. Fireşte, ca orice gazetar atent la mersul vieţii politice, îmi vine să închid televizorul, dar aş pierde firul lucrurilor, aşa că mă supun acestui încăpăţânat chin, ca să înţeleg cam cum şi încotro se îndreaptă destinul naţiunii române. E drept că nu se vede clar unde.

Dar chestia asta fundamentală credeţi că-i interesează până în adâncul conştiinţei lor pe politicienii patriei? Mai ales staff-urile partidelor? Aiurea! Doar la nivel de bla, bla, bla... Că au luat-o rău razna este atât de limpede că sunt uluit când văd procentajele „pe încredere” din sondajele de opinie publică. Oare, românii se păcălesc vesel, ca să nu spun cu inconştienţă pe înşişi? Se pare că da, că se mai lasă impresionaţi de cântecele de sirenă şi de mega „adunările populare” din buricul oraşelor patriei, cu deosebire din alea mari.

Sunt, pe bune, dezamăgit. Românii încă se mai lasă, cu naivitate, traşi pe sfoară. Şi, ceea ce mă surprinde până la revoltă, ţine de apetitul lor pentru bârfă şi mahalagism, pe care în loc să le sancţioneze, le savurează... cu aplauze şi urale pe la acele mega „adunări populare” electorale. Şi cu gesturi de stupidă mitomanie. Iar când îşi dau seama că au luat leapşa, înjură şi se căinează, pe la o bere şi un mititel, prin gazete şi pe la televizor, şi după aia... rămâne cum a picat fisa.

Nu-i aşa că ne-o facem cu propria mână?