GEORGE COANDĂ

… aşa am putea aprecia starea de fapt a lucruri l o r care, treptat, treptat şi insidios ne-a cuprins, de t r e i zeci de ani încoace străbătând, noi, românii, deşertul unei democraţii şi eadeşertică. Şi dintre aceste nelinişti, exact, existenţiale, câteva sfâr tecă adânc Fiinţa neamului românesc. Copy-paste fiecare guvernare de dreapta, de stânga, de culoarea vântului turbat (tehnocrată), s-a lăudat în gura mare trâmbiţând triumfal în toate zările, cum că sub înţeleapta şi curajoasa sa conducere, România a înregistrat creşteri economice mirobolante, că ţara românilor a atins cote de i-au speriat, băgându-le în invidii pe marile puteri europeneşti, d-alde Germania, Franţa, şi altele. Minciună de fiecare dată, a fost/este colosală, menită să ia ochii (electoral) duşmanului politic dinlăuntrul patriei, influenţând, pro domo, electoratul. Şi pe măsură ce fiecare guvernare îşi înfăţişa „măreţele victorii”, după ce prin eforturi eroice, luptase cu „greaua moştenire”, lăsată de precedenta guvernare, românii, săturaţi de atâta prosperitate o luau la goană/o iau la goană prin cele străinătăţi în căutarea adevăratei prosperităţi personale, câtă poate agonisi, de pildă, prin ţările lui Dante, Cervantes, Villon, Shakespeare sau Goethe. Păi, dacă ar avea unde să muncească, pe bune, şi-ar mai lumea în cap? Răspunsul vine de la sine. O altă mare nelinişte vine, volens-nolens, din nesiguranţă publică, din teama că individul nu este apărat de stat, ca statul a devenit un... sat fără câini, că „clasa politică” nereformată - şi nimeni pe aici, şi peste fruntarii, nu doreşte în mod real să fie resetată – nu este interesată de aşa ceva, ca atare, românii nu-şi mai văd salvarea decât la bunul Dumnezeu şi, ce bine, acesta este cel mai trist şi real adevăr, duc acum dorul lui nea Nicu împuşcatul? Da, aici sa ajuns după treizeci de ani de stat de drept democratic al bunului plac şi al trădării naţionale. Vă adresez o invitaţie: reflectaţi cum de-am ajuns aici! Şi poate veţi găsi răspunsul cel mai deştept!