GEORGE COANDĂ

Ne mai desparte foarte puţin timp de celebrarea Centenarului Marii Uniri şi ţara fierbe de ură încrâncenată, „clasa politică” clocotind vulcanic. Mă întreb dacă vom mai fi în stare să sărbătorim un moment unic în întreaga istorie a neamului românesc, un moment care a salvat prin unitate acest neam. Nu cred că vom fi în stare. Căci, atâta vreme cât, chiar în fruntea statului, ura nu mai are limite, nu mai este nimic bun de aşteptat. Deunăzi, după ce Klaus Werner Iohannis a invitat prim-ministrul României la Cotroceni, ştiind precis că, în ziua când ar fi trebuit să aibă loc întâlnirea cu Viorica Dăncilă, aceasta trebuia să facă o vizită oficială la Madrid - o invitaţie perversă, deci - premierul a trimis la Preşedinţie, totuşi, şi din bun-simţ, doi miniştri, al Finanţelor şi Justiţiei, preşedintele dorindu-şi o discuţie pe problematica celor două ministere, o problematică de cea mai strictă actualitate. Miniştrii s-au prezentat la Cotroceni, pregătiţi să răspundă, punct cu punct şi argumentat, la întrebările preşedintelui, dar herr Iohannis a considerat că nu este de demnitatea sa să se coboare la nivelul unor miniştri şi, ca atare, a expediat la întâlnire nişte consilieri prezidenţiali. Adică le-a trântit uşa în nas lui Teodorovici şi Toader. Şi a stat pitit în cabinet, furios şi ranchiunos. Vai, vai, herr preşedinte! ăsta e comportament de împărat înfrânt şi răzbunător. Şi căruia nu-i mai ies - dar nu ştiu dacă i-ar fi ieşit până acum - pasenţele, rămânându- i doar sfidarea i n fatuată. Nu are vocaţia dialogului amiabil. Civilizat. Şi exemplul cel mai elocvent ni l-a oferi t , naţiunea fiind uimită, zilele trecute, cu ocazia şedinţei CSAT. S-a comportat ca un autist şi, hodoronctronc, a suspendat şedinţa. Fără să dea bună ziua, a plecat, lăsându-i pe participanţi cu ochii-n soare, fără nicio explicaţie. Astea îmi par mai degrabă nazuri de copil mofturos. Sau, dacă vreţi, mofturi prezidenţiale.