ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro

Nişte “tehnocraţi” tineri, care abia au făcut ochi şi au umblat de-a buşilea prin sediile de partide, au ajuns direct miniştri şi secretari de stat. Luaţi din scutecele familiilor politice, cu “tâta mare” peste rând, au fost rapid înţoliţi festiv cu cele mai înalte demnităţi publice, chit că le stau costumele funcţiilor XXL ca pe gard şi le cad pălăriile pe ochi, de mari ce le sunt.

Înainte vreme, fenomenului cu pricina i se zicea “rezerva de cadre a partidului” şi “rotaţia cadrelor”, însemnând cu totul altceva decât ce vedem că înseamnă astăzi. “Rezervele” urcau binişor pe scara politică şi profesională ca să nu le ia ameţeala ajungând de-ndată la înălţimea jilţurilor. De vreo 10 ani încoace, asistăm la un fenomen periculos, anume cel al înţărcării precoce a bebeluşilor “tehnocraţi” şi promovarea lor direct la “biberoanele” funcţiilor guvernamentale, parlamentare şi nu numai.

Apoi sunt scoşi la vedere pe instigatoarele televiziuni politice ca să vadă şi să nu creadă ţara asta ce-a votat şi mai ales ce-a căpătat. Mi-e şi milă de ei, micuţii, când îi văd cum scâncesc şi cum le cad feţele când sunt întrebaţi despre nişte chestiuni obişnuite pentru un tehnocrat cât de cât versat, cum ar fi de exemplu tabla înmulţirii şi a împărţirii bugetului.

Că sunt trataţi cu bădărănie ori nu, mai puţin contează dacă s-ar vedea că au răspunsuri mature ca ale unora care stau în funcţii pe picioarele lor. Când le vezi reacţiile infantile şi speriate, intri până şi tu, om serios, în panică. Şi normal că te-ntrebi cât e mit şi cât e mită în fenomenul ăsta politic al aşa-zişilor “tehnocraţi tineri”. Mai ales că afli, tot de la politicieni, ce “cotizaţii” plătesc unii din propriile (?!) buzunare ca să ajungă să-şi bage mâinile până la coate în buzunarele noastre.

Principiul tehnocrat este, desigur, “daţi-mi banii voştri să-i toc eu”. Incubatoarele de “tehnocraţi” de la nivel înalt clocesc şi pentru bătăturile politice locale pe unde vedem că au prins deja aripi de curci nişte pui cu puful pe ei, care-şi scriu până şi cererile de concediu de parcă ar face-o cu picioarele. Pliscurile însă le sunt mari, foarte mari! Şi foamea de bani nemunciţi aşijderea.

Din ce în ce mai mulţi semianalfabeţi tineri, cu fel de fel de patalamale academice, au fost numiţi în funcţii înalte, fără teama organelor politice că-n cădere şi-ar putea rupe gâţii şi dinţii. Până atunci însă, taie şi spânzură cu bucurie prin bugetele instituţiilor publice, în timp ce dădacele lor politice le schimbă într-una scutecele în particular, semn că ce găsesc în ele cam pute a nepricepere. Problema este că ni se cere şi nouă să punem moţ la tort-ura “tehnocrată”, când o bomboană pe coliva profesionalizării ar fi mult mai nimerită.

Împotriva tupeului, aroganţei şi analfabetismului unor “tehnocraţi” tineri am luptat şi noi gazetăreşte prin mahalaua politică dâmboviţeană, dar cum mama lor rămâne mereu gravidă, e greu să te lupţi cu atâţia odată. Şi uite-aşa, din mitul “tehnocraţilor” mai rămâne doar mita! Şi un popor furat cu tupeu de “tehnocrat”!